Şomuz Fălticeni a anunțat primele două transferuri

Şomuz Fălticeni a anunțat oficial primele două transferuri de jucători care vin să completeze lotul în perspectiva sezonului de primăvară al Ligii a III-a.

Este vorba de Daniel Zvoronciuc, un portar în vârstă de 22 de ani care în prima parte a campionatului a apărat buturile celor de la Dante Botoșani, și de Ciprian Maxim, un atacant în vârstă de 20 de ani, venit sub formă de împrumut de la FC Botoșani.

Cei doi au fost aduși să acopere o parte dintre golurile lăsate în lot de plecările lui Robert Martin (Foresta), Robert Ciobanu (Ceahlăul), Vasile Vitu, Vasile Chirilescu, Silviu Iederan, Florin Antonesei și Alexandru Pitic.

Echipa antrenată de Daniel Stoica se află până la sfârșitul acestei săptămâni în cantonament pe plan local, urmand ca vineri, de la ora 12.00, sa dispute si un meci amical în compania Ceahlăul Piatra Neamț.

Clasată pe locul 7 la finalul sezonului de toamnă, cu șanse cvasinule de a mai prinde play-off-ul, Şomuz va relua campionatul pe data de 11 martie, cu un meci pe terenul vasluienilor de la Rapid Brodoc.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *