Aşteaptă un impuls financiar
Reactie in lant in sportul sucevean. Dupa handbalistii de la Universitatea, astazi a venit randul fotbalistilor divizionarei secunde Rapid sa iasa public si sa reclame faptul ca Primaria nu a reusit nici pana acum, la mai bine doua luni de la startul returului, sa-si onoreze promisiunile financiare fata de echipa locala de fotbal.
Ajunsi la capatul rabdarii cu restantele, “ceferistii” au organizat astazi o conferinta de presa chiar in mijlocul vestiarului de pe Areni, in care si-au manifestat nemultumirile fata de dezinteresul total pe care municipalitatea l-a manifestat in acest an fata de soarta Rapidului. Fara vreun sprijin financiar de la bugetul local din luna noiembrie a anului trecut si cu un singur salariu primit de la inceputul anului si acela din buzunarul presedintelui clubului, Gabriel Clim, jucatorii rapidisti au facut un apel disperat catre Primarie pentru a le oferi un impus financiar in incercarea de a scapa in ultimul ceas de la retrogradare. “De sapte luni de zile, cei care ne-au promis finantare au uitat de tot de aceasta echipa. Am luat un singur salariu si acela pe luna ianuarie. Sa nu mai zicem de prime. Pe acelea probabil nu le vom mai vedea niciodata. Sunt baieti veniti de la sute de kilometri de casa, care n-au vazut un ban de trei luni. Joaca pe baza de promisiuni, de astazi pe maine. Pe tricourile noastre nu scrie Gabi Clim. Scrie Primaria si Consiliul Local Suceava. Interesul este al tuturor ca Rapidul sa scape de retrogradare. Noi ne-am straduit si vom incerca sa dam totul pe teren in aceste ultime trei meciuri de campionat. Ar fi pacat ca Suceava sa nu ramana nici cu o echipa de Liga a II-a. De aceea facem un apel catre autoritati sa vina alaturi de echipa macar acum in ultimul ceas”, a declarat unul dintre liderii vestiarului rapidist.
Un alt jucator considera ca, in cazul in care nu se reunesc toate fortele pe Areni, iar Rapidul va retrograda din Liga a II-a la finalul acestui sezon, Suceava va ramane fara fotbal pentru multi ani de aici inainte. “Nu vine nimeni la noi. Sunt de doi ani aici si nu a venit nici macar un consilier local sa ne vorbeasca, sa ne intrebe daca ne lipseste ceva. Nu putem la indoiala performantele baietilor de la handbal, dar fotbalul este pe primul loc in orice oras, aduce cei mai multi spectatori, iar daca Rapidul va retrograda, nu vom mai avea echipa de fotbal 15 ani de aici incolo”, a completat un alt rapidist. In conditiile in care pe Areni, meseria de fotbalist nu mai este de mult una de lux, unii din jucatorii rapidisti si-au scos masinile la vanzare pentru a face rost de bani. “Nu mai putem din punct de vedere psihic. Suntem terminati! Nu a zis nimeni sa fim cu banii la zi, chiar daca unii jucatori au salarii de 800 de lei. Avem insa nevoie de un declic, de un impuls financiar care sa ne creasca moralul pe acest final de campionat in care incercam sa ne salvam de la retrogradare”, mai spun rapidistii.
Capitanul rapidistilor, Florin Plamada a precizat ca “alb-visiniii” au beneficiat in retur doar de masa si cazare si a solicitat o pozitie oficiala din partea municipalitatii vis-à-vis de viitorul echipei Rapid. “Echipa trece prin momente foarte grele, atat pe plan sportiv cat si pe plan financiar. Daca in teren, in ultimele jocuri, am aratat ca echipa a inceput sa joace si acest lucru ne-a dat sperante ca ne putem salva de la retrogradare, pe plan financiar lucrurile nu stau la fel. Sunt probleme cu banii, insa noi asteptam o pozitie clara din partea oamenilor care se ocupa cu finantarea echipei. Vrem sa stim daca vom mai fi ajutati pana la finalul campionatului de acesti oameni sau vom juca la fel ca din luna noiembrie pana acum, doar pe masa si cazare”, a declarat capitanul Florin Plamada, cel care in pauza de iarna a refuzat mai multe oferte de transfer pentru a ramane la Rapid. Fundasul sucevean este convins ca Rapidul se va salva de la retrogradare, in conditiile in care obtine cinci puncte din ultimele trei meciuri. “Totul tine de noi. Daca vom reusi in ultimele trei meciuri sa obtinem cel putin cinci puncte, cred ca echipa va rezista inca un an in Liga a II-a, insa de viitor nu stim nimic. Sunt jucatori care isi termina contractul in vara si vor pleca, altii nu-si vor dori sa continue aici, iar acest lucru este foarte urat. Noi am dat totul in teren, am avut si rezultate slabe si rezultate bune, unele chiar foarte bune. Chiar daca finantatorii nu isi vor indrepta fata catre Rapid, noi vom juca in continuare si vom incerca sa salvam echipa”, a spus Florin Plamada.
Venit pe Areni din postura de capitan al Dunarii Galati, mijlocasul Claudiu Velescu a facut un apel catre municipalitate in numele jucatorilor din afara Sucevei si a promis ca rapidistii vor face tot posibilul sa scape echipa de la retrogradare. “Trecem printr-o perioada destul de dificila si prin prisma locului din clasament, unde suntem chiar deasupra liniei, dar si din punct de vedere financiar. Tragem un semnal de alarma si ii rugam pe domnul primar si pe cei din Consiliul Judetean sa vina aproape de noi, pentru ca le promitem ca vom face tot posibilul sa salvam aceasta echipa de la retrogradare. Speram ca din sezonul viitor sa nu ne mai zbatem in partea de jos a clasamentului, ci sa fim printre echipele fruntase. Avem mare, mare nevoie de ei. Suntem jucatori care nu ne-am primit salariile din luna ianuarie. Este dificil, vrem si noi rezultate mai bune, dar psihic s-a produs un blocaj si ar fi bun un declic. Trebuie sa ne gandim ca mai sunt trei meciuri in care putem scoate maximum de puncte si vom iesi din acea zona urata a clasamentului. Ii rugam din tot sufletul pe cei responsabili sa ne achite o parte din salarii”, a conchis Velescu.
In conditiile in care stau in runda programata la finalul acestei saptamani in Liga a II-a, rapidistii si-au programat maine dimineata, cu incepere de la orele 10.00, pe stadionul Areni, un meci de verificare in compania celor de la Sporting Suceava.
TRAIASCA LUNGU ION PRIMARUL SUCEVEI ! SUCEVENII NU IUBESC SPORTUL ? AM ALES PE LUNGU ACUM BELIM SULA ….. SALVATI SPORTUL SUCEVEAN ! CUM VRETI CA HANDBALISTII SI FOTBALISTII SA JOACE FARA BANI ? NOI SUNTEM BUNI NUMAI CAND AU NEVOIE DE NOI LA VOTARE ? NU AI STADION ! STADIONUL ARATA CA IN EPOCA DE PIATRA ! PANA SI OLGUTA VASILESCU CARE E FEMEIE PRIMARITA FACE UN STADION MODERN LA CRAIOVA IAR LA NOI TI-E RUSINE CU ASA STADION ! NU AI UN TEREN DE ANTRENAMENT IARNA DAR VREM REZULTATE ! VORNICU CE HRAM POARTA LA RAPID ? CUM POTI JUCA CU BURTA GOALA ? RUSINE !
CAND A VENIT NECHIFOR IN LOCUL LUI FLUTUR AM ZIS CA VA AJUTA DE ACUM SI FOTBALUL SUCEVEAN DAR E ” ACEEASI MARIE CU ALTA PALARIE ” ! DATI BANI LA HANDBALISTI SI FOTBALISTI SI SALVATI RAPIDUL DE LA RETROGRADARE ! PE TRICOURI SCRIE PRIMARIA SI C.J. SUCEAVA LA FOTBALISTI DAR VAD CA RAMAN NUMAI CU SCRISUL! NU A PROMIS NECHIFOR CA VA SPRIJINI SI FOTBALUL ? A UITAT ASA REPEDE ? SAU AU FOST VRAJELI ? DACA RAPIDUL A CASTIGAT DREPTUL DE-A PRIMI BANII DE LA PRIMARIE ATUNCI D-LE PRIMAR CAND AVETI DE GAND CA BANII SA AJUNGA CAT DE CAT LA RAPID ? CAND SE TERMINA CAMPIONATUL SI SUNTEM RETROGRADATI ?
daca chiar suntem suporteri trebuie sa protestam in fata primarie si sa strigam contra primarului ,,, daca altadata stadionul era plin acuma nici stadion nu avem .stam pe niste lemne rupete si putrede … rusine lungu … tu din birou la tine ce vezi?