Silișteanu, Prisecariu și antrenorii lor vor primi titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni”

Înotătoarele fălticenene Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu vor primi titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni” în urma performanțelor reușite la Europeanul și Mondialul de juniori din acest an. Distincțiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, 29 august, la inițiativa primarului Cătălin Coman, potrivit Cronica de Fălticeni.

La nivel internațional, cele două sportive au avut un sezon remarcabil. La Campionatul Mondial de juniori de la Otopeni, Daria Silișteanu a cucerit titlul de vicecampioană mondială în proba de 100 metri spate, stabilind un nou record național, în timp ce Aissia Prisecariu s-a clasat pe locul VI în finala aceleiași probe.

La Campionatul European de înot pentru juniori, desfășurat în luna iulie la Samorin (Slovacia), Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 metri spate, apărându-și astfel titlul european obținut anul trecut la Belgrad. În plus, fălticeneanca și-a trecut în palmares și o medalie de bronz la 50 metri spate. La aceeași competiție, Aissia Prisecariu a câștigat medalia de bronz la 200 metri spate.

Pe lângă cele două sportive, titlul de „Cetățean de Onoare” va fi acordat și antrenorilor Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș, cei care le-au descoperit și format pe Daria și Aissia, și care, în prezent, le antrenează la clubul Dinamo București. În cadrul aceleiași ceremonii, înotătoarea fălticeneană Alecsia Tenciu, componentă a lotului României, va fi recompensată cu „Diploma de Excelență”.

Conform Cronica de Fălticeni, Primăria și Consiliul Local Fălticeni vor aloca și un fond de premiere în valoare de peste 11.000 de lei, care va fi distribuit celor trei sportive și celor doi antrenori, ca sprijin financiar pentru rezultatele obținute la nivel național și internațional.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *