Şfaiţer ţine cu Suceava
Preşedintele clubului FC Botosani, Cornel Şfaiţer, a vorbit în ediţia de astăzi a Monitorului de Botoşani despre meciul dintre Rapid Suceava şi Petrolul Ploieşti, care se va desfăşura joi, de la ora 18:30, pe stadionul Municipal din Botoşani. Finanţatorul grupării de peste Siret îşi doreşte ca echipa suceveană să se califice în sferturile Cupei României şi speră ca şi spectatorii botoşăneni să ţină cu Rapid.
„Nu aveam cum să-i refuzăm pe vecinii noştri. În plus la Suceava sunt foarte mulţi jucători care în trecut au îmbrăcat tricoul nostru cum e cazul lui Roheţki, Bălan, Matei, Plămadă sau Tiron. Sunt convins că suporterii botoşăneni vor veni în număr mare şi vor ţine cu Rapidul şi m-aş bucura să asistăm la o surpriză, având în vedere că această competiţie e totuşi una a marilor surprize. Aş vrea să câştige Suceava pentru că altfel ne-ar răzbuna şi pe noi, FC Botoşani, pentru înfrângerile cu Petrolul din Liga I”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
Acesta a precizat că biletele pentru jocul Rapid CFR Suceava – Petrolul Ploieşti vor fi puse în vânzare din această dimineaţă la casele de la stadion, preţul tichetelor fiind de 10 lei la peluze şi 20 de lei la tribune.
Respect Cornel Sfaiter
Ar fi bun un Sfaiter si la Suceava….din pacate nu avem…
stima si respect ptr.dl.sfaiter.
Toti botosanenii cu scaun la cap vor tine cu Suceava, suntem vecini si trebuie sa ne ajutam.Bafta multa sucevenilor si sa le dati la gazari 4-5 boabe.Rivalitatea dintre Botosani si Suceava se afla in mintile infierbantate ale unor imbecili.Rivalitatea poate fi pe teren cand ne intalnim,dupa meci ne dam mana si ne uram bafta in continuare
Stima si respect pentru d-l Cornel !
despre juniori c nu scrieti nimik?