Sebi, un 2010 de excepţie

Daca la nivel de echipe de club, fotbalul sucevean se zbate de un an intr-un anonimat total, undeva la limita amatorismului, la nivelul arbitrajului, sportul rege din judet se poate mandri cu un fluieras de top-class.

Conform CC a Arbitrilor, Sebastian Gheorghe a ocupat de curand locul 2 in topul celor mai buni arbitrii asistenti din Romania in anul 2010, tusierul sucevean fiind depasit in acest clasament de clujeanul Miklos Nagy.

De departe, a fost cel mai bun an din cariera mea. Acest loc 2 ocupat in topul celor mai buni asistenti din Romania este o mare bucurie pentru mine, avand in vedere ca aceasta recunoastere vine dupa ce in urma cu trei ani se discuta daca merit sa mai raman in primul lot valoric al tarii. Totodata, este un impuls suplimentar ca anul viitor sa ocup primul loc”, a spus Sebastian Gheorghe, la emisiunea “Fair Play.”

In varsta de 34 ani, Sebastian Gheorghe a inceput arbitrajul in timpul liceului, la indemnul tatal sau, celebrul arbitru Constantin Gheorghe, si a debutat in Liga I in noiembrie 2006, la un meci intre Gloria Bistrita sI Sportul Studentesc. “Fara sprijinul tatalui meu nu ma apucam de arbitraj. Dar acest sprijin a venit doar cand am avut nevoie si pana la un anumit punct. Spre exemplu, cat am arbitrat in liga judeteana, tatal meu nu a venit la niciun meci sa ma vada din tribune. Totodata, atunci cand esti fiul unei personalitati intr-un anumit domeniu, lumea are si asteptari mai mari de la tine. Nu vei putea niciodata sa ajungi la nivelul parintilor decat dupa o cariera ce se intinde pe foarte multi ani”, a explicat Sebastian Gheorghe.

Acesta a recunoscut ca, in perioada celor patru ani in care a arbitrat la nivelul ligilor judetene, si-a autoimpus niste masuri aproape draconice in ceea ce priveste viata extrasportiva. “Cat am arbitrat la judet, nu am iesit niciodata in oras, sambata, dupa orele 22.00 si am lipsit o singura etapa, atunci cand mi-am sustinut bacalaureatul. Era unul dintre sacrificiile pe care trebuia sa le fac”, a completat Sebastian.

Prima bataie din cariera de arbitru, incasata la Patrauti

Sebastian Gheorghe a povestit si cateva dintre momentele mai putin placute traite pe stadionele din judetul Suceava, unul dintre acestea fiind petrecute la Patrauti, unde si-a luat “botezul” ca arbitru. “Bataile din ligile judetene nu sunt nici mai multe nici mai putine decat in anii trecuti, doar ca la acest moment sunt mult mai mediatizate. Eu mi-am luat botezul la un meci arbitrat la Patrauti. A fost neplacut, dar am mers mai departe. Printre noi chiar exista o vorba: ca nu este arbitru care sa nu fi luat bataie sau nu va lua bataie”, a recunoscut asistentul sucevean.

Debutul in Liga Campionilor, de povestit nepotilor

Posesor al ecusonului FIFA inca de acum doi ani, Sebastian Gheorghe a arbitrat in acest an in 13 meciuri internationale, printre care si doua jocuri din cadrul grupelor Ligii Campionilor: AC Milan – Auxerre si FC Copenhaga – Barcelona. “Si acum sunt surprins de delegarea de la Milano. Cand debutezi la nivelul Ligii Campionilor, este un moment de povestit nepotilor. Nici acum nu cunosc motivele pentru care centralul Cristi Balaj m-a ales pe mine sa fac parte din brigada alaturi de care a oficiat pe San Siro. Probabil s-a simtit confortabil alaturi de mine la intalnirile anterioare”, a spus Sebastian Gheorghe.

Barcelona, o echipa infernala cand o arbitrezi pe atac

Asistentul sucevean a vorbit si despre meciul dintre FC Copenhaga si Barcelona, repriza arbitrata pe atacul catalanilor fiind in opinia sa cea mai grea misiune pe care a avut-o in cei aproape 20 de ani de arbitraj. “In prima repriza, am fost pe atacul Barcelonei, iar in privinta judecatii pe care a trebuit sa o fac la offside, a fost ceva ce nu am mai arbitrat in viata mea. La nivelul Ligii Campionilor, arbitrii au la dispozitie masori, iar la pauza, chiar am fost intrebat daca nu am nevoie de gheata la genunchi. Chiar daca aveam nevoie, eram prea entuziasmat de meci ca sa apelez la masor. Ce joaca Barcelona este o incantare si totodata o echipa infernala cand o arbitrezi pe atac”, a povestit Sebastian Gheorghe.

Messi pare “un ţânc de om”

Acesta a vorbit si despre vedeta catalanilor, argentineanul Lionel Messi, precum si despre comportamentul marilor fotbalisti ai Europei vis-à-vis de brigada de arbitrii. “Jucatorii te surprind la incalzire, dupa care nu te mai gandesti ca il arbitrezi pe Messi sau Ronaldinho. Messi este un jucator placut ochiului, are o viteza de reactie extraodinara si un mod de a proteja mingea specific fotbalului in sala. Vazandu-l pe culoarele de la vestiare, pare insa ca e un tanc de om. Nu cred ca are mai mult de 1,65 metri. Cu exceptia lui Ibrahimovic, care are o atitudine mai regala, fiind mai distant cu arbitrii, restul jucatorilor din Campions League sunt de un bun simt iesit din comun. Eu nu am intalnit in Romania vreo echipa care sa aiba un comportament atat de corespunzator fata de solicitarile brigazii de arbitrii”, a recunoscut Sebastian Gheorghe, mentionand ca nu a simtit niciodata presiunea publicului in Liga Campionilor, nici macar pe “San Siro”, care a fost arhiplin la meciul dintre AC Milan si Auxerre. “Pe San Siro au fost peste 70.000 de fani, dar nu am simtit nicio presiune din parte publicului, presiune pe care, spre exemplu, o resimti pe Giulesti, unde stadionul este inchis ermetic, iar spectatorii stau foarte aproape de teren.

Areniul a ramas “un parc fara copaci”

Sebastian Gheorghe a vorbit si despre situatia actuala a fotbalului sucevean, unde, in opinia sa, stadionul Areni a ramas “un parc fara copaci” odata cu disparitia Forestei si a Cetatii. “Fotbalul din Suceava este o mare dezamagire. Am avut echipe frumoase atat in Liga I, cat si in Liga a II-a, iar acum Rapidul se lupta sa ne reprezinte cat de cat in Liga a III-a. Este o senzatie neplacuta sa mergi la antrenament si sa vezi ca Areniul este un loc pustiu unde vine si alearga lumea. E ca un parc fara copaci”, a incheiat Sebi.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *