Se cer demisii la Ambulanţă

Prefectul judetului Suceava, Florin Sinescu, i-a solicitat, joi, Ministrului Sanatatii, Nicoale Banicioiu, destituirea lui Daniel Martiniuc din functia de manager general a Serviciului Judetean de Ambulanta Suceava (SJA), dupa ce echipa locala de handbal CSU Suceava pierdut la “masa verde” meciul de miercuri cu Dinamo din cauza faptului ca, la ora de start a jocului, 17.00, la sala Liceului Sportiv nu a fost prezenta nicio ambulanta, desi exista un contract incheiat in acest sens intre CSU si SJA.

Conform unui comunicat transmis de catre Institutia Prefectului, Daniel Martiniuc trebuie demis din fruntea Serviciului Judetean de Ambulanta pentru: “grave deficiente de organizare si un management defectuos al serviciului de ambulanta”. Florin Sinescu considera ca: “este impardonabil atunci când exista si contract semnat si solicitare scrisa sa nu respecti obligatiile ce iti revin”.

Prefectul a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a avut o discutie, cu documentele pe masa, cu ambele parti implicate, clubul CSU Suceava si Serviciul de Ambulanta.

Sorin Rata, noul director al CSU Suceava, a aratat ca organizatorul de competitii Nelul Badelita a facut inca din data de 8 septembrie o solicitare scrisa catre Serviciul Judetean de Ambulanta pentru a trimite o masina la meciul cu Dinamo din 17 septembrie, ora 17.00. „Nelu Badelita a dus personal solicitarea la SJA, la Serviciul Contabilitate. Cei de acolo au calculat pretul pe care trebuia sa-l platim (119 lei/ora), dar documentatia a ramas in biroul unei economiste. In afara demersului pe care l-am facut in data de 8 septembrie, pe 15 septembrie, domnul Badelita a fost din nou la SJA sa obtina confirmarea prezentei unei ambulante la meciul de pe data de 17 si a primit confirmarea ca nu este niciun fel de problema. In opinia noastra, greseala este a unui lucrator de la Ambulanta, care nu a transmis cererea clubului catre dispecerat. Daca respectiva cerere ar fi ajuns acolo, se putea rezolva problema chiar si cu 15 minute inaintea meciului, cand organizatorul de competitii, Nelu Badelita, s-a prezentat la SJA, dar a constatat ca cei de la dispecerat nu aveau niciun document care sa le permita punerea la dispozitie a unei ambulante pentru meciul de miercuri dupa-amiaza”, a declarat directorul CSU Suceava.

Sorin Rata a mai spus ca intentioneaza sa dea in judecata Serviciul Judetean de Ambulanta pentru a recupera prejudicile materiale si de imagine aduse clubului.

O contabila de la Ambulanta, gasita ca tap ispasitor

De cealalta parte, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta, doctorul Daniel Martiniuc a confirmat cele spuse de Sorin Rata. “Omul a venit cerand sa i se calculeze contravaloarea serviciului. Economista, conform procedurii pe care o stie chiar si femeia de serviciu din unitate, ar fi trebuit sa duca documentul la secretariat, sa fie inregistrat si ulterior sa fie prezentat conducatorului institutiei sau inlocuitorului acestuia. Acest lucru nu s-a intamplat. Economista care a primit hartia a uitat sa o duca la secretariat. De unde sa stie conducatorul unitatii sau inlocuitorul acestuia ca cineva s-a prezentat la unitate pentru a cere o ambulanta care sa asigure asistenta la o competitie sportiva? Asta inseamna lipsa de management? Daca s-ar fi produs din cauza mea o asemenea greseala, mi-as fi dat demisia imediat, dar eu nu sunt conectat cu fire electrice cu toti angajatii”, a declarat Daniel Martiniuc, aflat de nu mai putin de 22 de ani in fruntea Serviciului Judetean de Ambulanta Suceava.

In timp ce intreaga suflarea handbalistica s-a imbolnavit de nervi in ultimele doua zile, economista care a omis sa inregistreze documentul depus de oficialii CSU a intrat subit in concediu medical. Cum sa nu intre? Solicitarea echipei de handbal a fost gasita, miercuri dimineata, in dosarul de pe biroul ei, fara a avea numar de inregistrare. Cand va reveni la servici, contabilei in culpa i se va solicita o nota explicativa si va suporta consecintele legale in vigoare, a anuntat seful SJA.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

9 Comentarii

  1. Deci cum este cu 100% Dinule? Ce naiba ti-a facut CSU de esti asa otravit! Tu in ce televiziune lucrezi? Nu auzi, nu vezi, nu citesti, cine „doarme in papuci”? Cine le da inapoi sansa cinstita de a-si castiga punctele pierdute dintr-o neglijenta? Tu cu cine tii?

  2. Dinu scrie din ce visează noaptea…e greu să ai o părere obiectivă și imparțială când te crezi justițiar…și n-ai nici o treabă cu sportul 😛

  3. Vreau si euuuuu, daca nu, va fac PLANGERE PENALA nu glumesc, medicameeeeente si bataaie si admiratori si mai ales fanclub diceala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *