Schimbări radicale la juniori

Fostele glorii ale Sucevei, Radu Caşuba(foto), Victor Găluşcă şi Ilie Gafencu nu vor mai pregăti juniorii de la Cetatea. Anunţul a fost făcut de preşedintele clubului Ciprian Anton, care a precizat că cei trei nu au fost forţaţi să plece din Areni, ci a fost alegerea lor.

Schimbarea preşedintelui de la Cetatea se lasă cu restructurări la Centrul de Copii şi Juniori al clubului. După ce Silviu Stănescu a fost înlocuit din funcţia de conducere a Centrului, în locul său fiind preferat Aurel Constantin şi antrenorii grupelor de juniori s-au reorientat. Cel puţin asta a anunţat preşedintele Cetăţii, Ciprian Anton.

“Eu le-am prezentat despre ce este vorba, iar ei au spus ca vor sa plece in alta parte. In plus, le-am spus ca sunt unele cerinte de la Federatia Romana de Fotbal in care ne obliga ca toti antrenorii sa aiba minim licenta B. Poate si acesta ar fi un impediment, pentru ca au o varsta si poate nu mai sunt atat de interesati sa mearga cu licenta aceasta mai departe. Nu a fost nicio discutie in contradictoriu, le-am spus ce se vrea la Cetatea, iar ei au hotarat sa plece, a declarat presedintele FC Cetatea, Ciprian Anton.

Din sezonul următor, la grupele de juniori A şi B ale Cetăţii vor veni şi jucători de la Sporting. Principalul obiectiv pentru Centrul de Copii şi Juniori al clubului sucevean îl reprezintă accederea juniorilor B, peste un an de zile, între primele 4 echipe din ţară.

Exit mobile version