S-a sunat adunarea

Pentru jucătorii Cetăţii Suceava, vacanţa a luat sfârşit. Astăzi fotbaliştii suceveni s-au întâlnit pentru prima dată în 2009, iar din această după-amiază au început antrenamentele. Majoritatea fotbaliştilor suceveni au ajuns la stadion în jurul orei 10. Ionel Celpan a lipsit motivat de la reunirea lotului, mijlocaşul pornindu-se abia dimineaţă spre Suceava. În schimb, Ungureanu şi Cojenel au primit acceptul grupării din Areni pentru a discuta cu alte cluburi. În ceea ce priveşte noile achiziţii, jucătorii de la Câmpulung urmau să ajungă la Suceava în jurul amiezii, în timp ce ceferiştii de la Rapid aşteaptă în aceste zile parafarea transferurilor.

Antrenorul Cetăţii, Ovidiu Murariu a mărturisit că la prima sa prezenţă în vestiarul “galben-albaştrilor”, atmosfera nu a fost una foarte entuziasmantă, însă încet, jucătorii s-au obişnuit cu noua conducere tehnică: “I-am observat un pic circumspecti dar le-am transmis ca vrem sa imbinam experienta cu dorinta de afirmare a celor tineri. Dupa cateva minute, atmosfera s-a mai dezghetat. Le-am explicat ca suntem deschisi oricarei discutii pentru ca vrem sa afla toate problemele lor, indiferent daca este vorba despre accidentari sau viata sociala.”

Pentru galben-albaştri urmează acum o perioadă de acumulări, timp în care vor disputa şi câteva amicale. Cetatea va juca pe 22 ianuarie în compania echipei CFR Rapid, pentru ca două zile mai târziu să întâlnească Dunărea Giurgiu. După aceste meciuri, sucevenii vor pleca într-un stagiu de pregătire la Vatra Dornei.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *