S-a conturat un trio fruntaș în Liga a IV-a. Rezultatele etapei a 6-a
Trei echipe s-au desprins în vârful clasamentului Ligii a IV-a la finalul etapei a VI-a.
CS Vicov de Sus a rămas în fotoliul de lider după ce s-a impus pe teren propriu, în derbyul local cu Academica Gălănești, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Lavric la jumătatea reprizei secunde (foto).
Bradul Putna a făcut o nouă demostratie de forță în fața echipei secunde de la Șoimii Gura Humorului, de care a dispus, cu scorul de 10-1, prin golurile înscrise de I. Plămadă (3), C. Coroamă (2), Melinte (2), Gheorghiciuc, A. Apostol și Arcip.
Podiumul la zi este completat de Viitorul Fălticeni, învingătoare pe teren propriu, în fața celor de la Forestierul Frumosu, cu scorul de 3-2, prin reușitele semnate de Pânzariu și D. Sandu, plus un autogol al oaspeților.
Runda din acest weekend a consemnat și prima victorie stagională pentru Bucovina Dărmănești, care a învins acasă, pe Dream Team, cu 4-1, prin hattrickul cu Bodnariuc și golul lui Halip.
Rezultatele etapei a VI-a:
Viitorul Fălticeni – Forestierul Frumosu 3-2
Bradul Putna – Șoimii II Gura Humorului 10-1
Viitorul Liteni – Progresul Frătăuții Vechi 1-1
Recolta Fântânele – Minerul Iacobeni 3-2
CS Vicovu de Sus – Academica Gălănești 1-0
Bucovina Dărmănești – Dream Team Ipotești 4-1
Moldova Drăgușeni a stat în această rundă.










