Rezultatele echipelor sucevene de juniori în ultima etapă din acest an

Echipele sucevene de juniori au obținut victorii pe linie în ultima etapă programată în acest în Campionatele Naționale.

LPS Suceava U19 a încheiat anul cu un avans consistent în fruntea Seriei A, după ce a învins, pe teren propriu, formația LPS Piatra Neamț, cu scorul de 8-0, prin golurile marcate de Sebastian Burlacu (2), Sebastian Nisioi (2), Mario Bai (2), Albert Bodnariuc și Cosmin Toderean.

Același scor a fost reușit și de grupa U19 de la Juniorul Suceava, care a surclasat pe stadionul din Ițcani formația similară de la LPS Roman, prin golurile lui Tudor Aioanei (4), Robert Păvăleanu (2) și Ianis Crețu (2).

În competiția rezervată juniorilor U17, LPS Suceava a urcat pe locul 2 în Serie A, după ce a câștigat în fața celor de la LPS Piatra Neamț, cu scorul de 2-0, prin reușitele semnate de Fabio Bai și Eduard Andrieș, în timp ce Juniorul Suceava a trecut de LPS Roman, cu 5-0 (foto), prin golurile înscrise de Iulian Magazin (2), Alex Chirilă, Bogdan Chiriac și Radu Muntean.

Juniorul Suceava a obținut alte două victorii în campionatele U16 și U15, unde a învins CSM Bacău, cu 3-1, respectiv 4-2, cu același Iulian Magazin printre marcatori.

Rezultatele și marcatorii echipelor sucevene:

Campionatul Național U19:

LPS Suceava – LPS Piatra Neamț: 8-0
Marcatori: Sebastian Burlacu (2), Sebastian Nisioi (2), Mario Bai (2), Albert Bodnariuc și Cosmin Toderean.

Juniorul Suceava – LPS Roman: 8-0
Marcatori: Tudor Aioanei (4), Robert Păvăleanu (2) și Ianis Crețu (2).

Clasament: 1. LPS Suceava 40p, 2. LPS Iași 34p… 6. Juniorul Suceava 22p…

Campionatul Național U17:

LPS Suceava – LPS Piatra Neamț: 2-0
Marcatori: Fabio Bai și Eduard Andrieș.

Juniorul Suceava – LPS Roman: 5-0
Marcatori: Iulian Magazin (2), Alex Chirilă, Bogdan Chiriac și Radu Muntean.

Clasament: 1. Ceahlăul 41p, 2. LPS Suceava 36p… 5. Juniorul Suceava 24p…

Campionatul Național U16:

Juniorul Suceava – CSM Bacău: 3-1
Marcatori: Luca Serediuc (2) și Horia Pălănceanu.

Clasament: 1. LPS Piatra Neamț 48p, 2. Didi Iași 40p… 7. Juniorul Suceava 19p…

Campionatul Național U15:

Juniorul Suceava – CSM Bacău: 4-2
Marcatori: Iulian Magazin (3) și Ionuț Merț.

Clasament: 1. LPS Piatra Neamț 36p, 2. Aerostar Bacău 35p… 4. Juniorul Suceava 28p…

Exit mobile version