Rezultate foarte bune la judo
Program încărcat pentru componenţii Clubului Sportiv “Shinzo Ran” Suceava în prima parte a lunii iunie. Tinerii judoka antrenaţi de Brînduşa Vărăreanu au participat recent la etapa finală a Concursului Naţional de la Bistriţa, precum şi la Cupa “1 iunie”, o competiţie importantă, organizată la Bacău.
Patru medalii la Campionatul Naţional
Sâmbătă, 9 iunie, la Bistriţa, a avut loc etapa finală a Concursului Naţional de Judo pentru copii sub 11 ani – individual. Suceava a fost reprezentată la 46 kg de Iacob Eric Alexander şi la 50 kg de Barac Bologa Rafael, ambii obţinând medaliile de bronz. O zi mai tarziu s-a desfăşurat Competiţia Naţională pe echipe inter-euroregiuni, unde Rafael Barac şi Mario Toma, împreună cu sportivi de la Judo Club Royal Bacău, antrenaţi de dl prof. Chelariu Aurel, au format echipa Euroregiunii 1 – Moldova NE, şi au reuşit să obţină medalia de aur.
“Rezultatele micilor judoka suceveni nu au trecut neobservate, deoarece participarea lor în primul an la o finală de competiţie naţională a creat suficiente probleme unor sportivi mai experimentaţi din ţară. Pentru micii suceveni este o performanţă neaşteptată şi o experienţă de nedescris a spiritului de echipă”, a declarat antrenoarea Brînduşa Vărăreanu.
În perioada 16-17 iunie va avea loc la Gura Humorului finala Concursului Naţional de Judo individual şi pe echipe pentru copii sub 13 ani.
Cupa „1 iunie” la Judo, în Bacău
Pe 2 iunie, la Bacău, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Cupei „1 iunie” la judo, pentru copii sub 7 ani şi sub 9 ani. Clubul Sportiv “Shinzo Ran” Suceava s-a întors cu rezultate deosebite şi de la această competiţie:
Categoria de vârstă “U7”:
18 kg: Panait Paul şi Barac Bologa Rafaela – locul 5, Howlader Aggelos Sanazada – locul 3 – medalie de bronz
20 kg: Barac Bologa Rafaela şi Şuhan Mara Ilinca – locul 7
24 kg: Istrătoaie Cristian locul 1 – medalie de aur, Howlader Dorotea Mariam – locul 5
27 kg: Istrătoaie Cristian locul 2 medalie de argint, Howlader Dorotea Mariam – locul 3 – medalie de bronz
30 kg: Greţcan Ştefan – locul 1 –medalie de aur
Categoria de vârstă “U9”:
30 kg: Ostrovanu Alex – locul 5, Purice Iustin – locul 5, Ignătescu Ilinca – locul 7, Şuhan Corina – locul 7
34 kg: Ostrovanu Alex – locul 3 – medalie de bronz, Şuhan Corina – locul 5
În paralel cu competiţia celor mai mici, a avut loc şi etapa Euroregiunii 1 – Moldova N-E, de calificare pentru Concursul Naţional la categoriile de vârstă U11 şi U13. Din Suceava s-au calificat toţi cei 3 sportivi participanţi la această etapă – U11:
46 kg – Iacob Eric Alexander
50kg – Barac Bologa Rafael Beniamin
+50kg – Toma Mario Constantin