Rezultate bune pe Campia Libertatii
La Blaj a avut loc cea de 10-a ediţie a Crosului Câmpia Libertăţii. Peste 300 de atleţi cu vârste cuprinse între 4 si 90 de ani s-au aliniat la startul celor 3 curse, 600 metri pentru copii categoria II, 1.000 metri pentru copii categoria I şi 3.000 metri pentru juniori III, II, I, seniori, veterani, copii de 14 ani şi mai mari. Premiile totale puse la bătaie de către cei care s-au ocupat de acest concurs, au fost în valoare de 150 milioane de lei vechi (la fiecare categorie de vârstă s-au acordat 50 RON, 30 RON respectiv 20 RON primilor 3 clasaţi, iar la cursa de 3.000 metri primi 10 au fost recompensaţi cu sume cuprinse între 1.000 RON primul loc respectic 40 RON locul 10) şi au constituit un motiv în plus pentru ca atleţii să încerce să câştige cursa la care au luat startul.
Atletii de la CSM Dorna Vatra-Dornei, indrumati de antrenorul Cristian Prasneac, au ocupat urmatoarele locuri:
locul I – 600 m fete – Andreea Mezdrea
locul I – 1000 m baieti – Alexandru Lostun
locul II – 4000 m junioare 3 – Cornelia Puscasu
locul III – 3000 m juniori 2 – Andrei Leanca.
Cristian Prasneac s-a declarat multumit de rezultatul elevilor sai, mai ales ca vor incepe competitii tot mai importante, unde trebuie atins varful de forma.