Restul e tăcere
Ieri, mi-am completat colecţia personală de pasiuni ratate. Cetatea, echipa în care mi-am investit speranţele ultimelor cinci ani, a întregit, alături de Foresta, Şoimii şi Bucovina, groapa comună cu himerele postrevoluţionare ale fotbalului sucevean ucise la comandă politică. Deşi ajuns într-un final de istorie, Ciprian Anton şi-a jucat rolul de bufon al primarului până la capăt, incăpăţânându-se să moară cu echipa de gât, cauţionat de fostul său tovarăş de şotron din copilărie, Lucian Harşovschi.
În ultimul an, Cetatea a supravieţuit în baza relaţiei de cumetrie dintre fisc şi primărie, precum o moară stricată în care, pe de o parte erau introduse grâne din hangarul public, iar pe de cealaltă parte era scos mălaiul cu care aveau să se îngraşe electoral mistreţii portocalii. După campania din decembrie, odată văzuţi cu sacii în căruţă, morăriţă cu morarul au decis să lichideze hurdughia printr-un proces indelung clocit şi de pe urma căruia fiscul nu recuperează efectiv niciun şfanţ din datoria către stat.
Corul de bocitoare din presa sportivă şi-a făcut simţit prezenţa abia după prima lopată de pământ aruncată peste sicriul Cetăţii. Niciunul dintre deontologii care şi-au umplut ani de rândul maţele de pe urma echipei şi care ar trebui să apare interesele fotbalului sucevean din faţa maşinii de scris nu a avut sânge în harag să relateze cu francheţe despre situaţia de pe Areni în timpul campaniei electorale, când ar fi contat cu adevărat. Toţi s-au vindecat din abulie la cimitir, ca nişte lamentabili întârziaţi.
Cetatea e pierdută pentru totdeauna. Restul e tăcere…
