Remiză cu liderul Seriei

Înaintea confruntării cu Cetatea, Rapid CFR a mai disputat un joc de verificare în compania colegei de serie, CSM Râmnicu Sărat. Elevii lui Bogdan Tudoreanu au terminat la egalitate, scor 0-0 meciul disputat miercuri la Vama.

“Nu cred că vom avea probleme în a ne menţine în Liga a III-a. În locul celor care au plecat la Cetatea am adus câţiva jucători pe care îi văd că se descurcă destul de bine. Şi în meciul cu Râmnicu Sărat am jucat bine, ba pot spune că am dominat prima repriză când am avut şi 2-3 ocazii mari de a înscrie. A doua repriză a fost echilibrată pentru că ambele echipe au făcut multe schimbări. Una peste alta a fost o partidă benefică, disputată din păcate pe un teren greu. N-avem ce să facem. Astea sunt terenurile la noi…” a declarat antrenorul echipei Rapid CFR, Bogdan Tudoreanu.

În momentul de faţă, Rapid CFR ocupă locul 8 în Seria I, la nu mai puţin de 20 de puncte distanţă de liderul CSM Râmnicu Sărat. De remarcat că buzoienii au pierdut un singur meci în prima parte a campionatului, chiar pe teren propriu, în faţa trupei lui Bogdan Tudoreanu.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close