Răzvan Gavriloaia își va încheia cariera la Suceava

CSU din Suceava a făcut un transfer important în perspectiva viitorului sezon. Echipa locală a reușit să-l repatrieze pe Răzvan Gavriloaia, handbalistul în vârstă de 38 de ani urmând să revină acasă din vară, când își va încheia contractul cu Dinamo, alături de care a cucerit trei titluri în Liga Națională, două Cupe ale României și trei Supercupe.

Revin acasă după nouă ani cu o mare dorință de a ajuta cu experiența acumulată la Dunărea Călărași și mai ales la Dinamo, formație cu care am avut șansa să cuceresc trofee pe plan intern și să evoluez cu succes în cupele europene. Cred că Suceava merită mai mult și s-au făcut eforturi în ultimii ani ca echipa să revină în elita handbalului românesc. Mă simt excelent din punct de vedere fizic, sunt printre primii la testele de efort la care sunt supus la Dinamo, și cred că mai pot juca fără probleme încă cel puțin doi ani. Singurul lucru care mă poate trage înapoi la vârsta mea este motivația, însă nu se pune problema de așa ceva în cazul meu, pentru că abia aștept să vin să joc din nou în fața publicului sucevean. Acasă voi fi liniștit și din punct de vedere mental, pentru că fetița mea cea mare a început școala la Suceava, iar în acest moment stau singur la București, departe de familia care îmi lipsește atât de mult”, a declarat Gavriloaia pentru pagina de facebook a grupării sucevene.

Ne bucurăm că un jucător de calibrul său va face parte din lotul nostru din vară. Îl așteptăm cu brațele deschise. Au mai fost niște tentative de a-l aduce în trecut, dar acum s-a ivit ocazia. Încă mai poate juca la un nivel înalt, iar asta o dovedește meci de meci la Dinamo”, a precizat antrenorul secund de la CSU din Suceava, Bogdan Şoldănescu.

Răzvan Gavriloaia a plecat în 2013 de la CSU din Suceava la Dunărea Călărași, iar din 2017 evoluează pentru Dinamo.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close