Rapidul negociază cu Poenaru

Conducătorii clubului Rapid Suceava caută soluţii pentru întărirea băncii tehnice în perspectiva participării în Liga a II-a. Favorit să preia funcţia de antrenor principal al “alb-vişiniilor” este băcăuanul Gheorghe Poenaru.

Ultima dată Gheorghe Poenaru a antrenat divizionara secundă FCM Bacău. Anul trecut a câştigat cu “galben-albaştrii” prima serie a Ligii a III-a, la capătul unui sezon în care nu a cunoscut înfrângerea. În Liga a II-a a dus FCM-ul la jumătatea clasamentului cu 9 etape înainte de finalul campionatului, moment în care şi-a dat demisia invocând motive personale. Contactat telefonic, Gheorghe Poenaru a admis că este tentat să antreneze la Suceava.

“Şansele să vin la Suceava sunt destul de mari. Sincer să fiu, am fost solicitat să preiau Rapidul chiar în momentul în care am plecat de la FCM Bacău. Am considerat că este mai bine să se termine campionatul pentru că echipa era angrenată la promovare şi schimbările la nivelul băncii tehnice ar fi fost delicate. Am discutat cel mai mult cu domnul Gabi Clim, toţi mi s-au părut nişte oameni deosebiţi, dar nu depinde doar de mine să vin la Suceava”, a mărturisit tehnicianul băcăuan.

Prezent la mai multe meciuri ale Rapidului din returul campionatului, Gheorghe Poenaru a rămas cu o impresie bună în ceea ce priveşte valoarea jucătorilor suceveni. Acesta este de părere că lotul are nevoie doar de câteva întăriri pentru a face faţă în al doilea eşalon.
“A rămas să ne vedem săptămâna viitoare pentru a ne hotărî ce facem. Echipa mi-a lăsat o impresie bună în acest an şi trebuie felicitată pentru faptul că a promovat. Oricum, ca la fiecare echipă din lume, inclusiv Barcelona, este nevoie de întăriri. Eu am convingerea că dacă se vor reuşi 3-4 transferuri de calitate, nu mai multe, Suceava poate să activeze cu brio în Liga a II-a”, a mai spus Poenaru.

Tehnicianul agreează ideea unei fuziuni între Rapid şi Sporting, prin care cei mai valoroşi fotbalişti suceveni să poată evolua la nivelul Ligii a II-a.

“Nu cunosc situaţia, dar sunt întru totul de acord ca tot ce este mai bun în judeţul Suceava să se concentreze asupra unei singure echipe. Plecând de la acest lucru, trebuie să se realizeze o piramidă, din care tot ce este mai bun să reprezinte Suceava. Şi aşa ducem lipsă de jucători valoroşi, iar dacă sunt dispersaţi la câte 2-3 echipe în fiecare judeţ nu face bine nimănui”, este de părere Gheorghe Poenaru.

În vârstă de 55 de ani, Gheorghe Poenaru şi-a început cariera de antrenor în 1990, la Aripile Bacău. A pregătit apoi Petrolul Moineşti, FCM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Oneşti, Laminorul Roman, CFR Paşcani, Jiul Petroşani şi Aerostar Bacău. În cazul în care se va înţelege cu Rapidul, Poenaru ar urma să facă echipă pe banca tehnică a “ceferiştilor” cu Bogdan Tudoreanu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Rapidul negociază cu Poenaru"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*