Rapid, victorie în Groapă

Rapidul incepe sa adune victoriile in Liga a 2-a. Echipa suceveana se mentine pe un loc caldut in jumatatea superioara a clasamentului, dupa ce s-a impus sambata, cu scorul de 2-1, in fieful celor de la Dinamo II, intr-un meci disputat pe arena centrala a gruparii din Soseaua “Stefan cel Mare” si care a contat pentru etapa a 7-a.

Intarita cu o serie de jucatori care au cochetat in acest sezon cu prima echipa, Dinamo II a inceput mai bine intalnirea si a tras primul semnal de alarma la poarta aparata de Preda in minutul 2, cand Stratila a sutat la o palma de tinta de la circa 20 de metri. De partea cealalta, popositi in Groapa cu o formatie decimata de accidentari, ceferistii au scos capul de la cutie in minutul 9, cand Arotaritei a trimis razant cu transversala de la 30 de metri. Urmariti din tribuna de antrenorul primei echipe, italianul Dario Bonetti, gazdele au trecut din nou pe langa gol in minutele 13 si 18, cand Cristea a reluat slab dintr-o pozitie excelenta, iar mai apoi Axente a tras pe langa poarta din afara careului. Insistenta dinamovistilor avea sa se concretizeze in minutul 35, cand Roman a recuperat o minge in banda stanga, a patruns in zona centrala si a deschis scorul cu un sut plasat la coltul lung, fara sperante pentru Preda. Rapidul nu a resimtit insa primirea golului, reusind sa egaleze situatia de pe tabela in minutele de prelungire ale primei reprize prin I. Plamada, care a fost pe faza la un balon respins neconvingator de fundasii gazdelor si a inscris din sapte metri pentru 1-1 la pauza.

Partea secunda a inceput cu trupa lui Cornel Talnar in atac, dar Andrei Cristea a ramas ratangiul de serviciu al bucurestenilor, trimitand peste poarta o centrare trimisa de Musat, la doua minute de la reluarea jocului. De partea cealalta, planurile de victorie ale “ceferistilor” pareau sa se strice in minutul 52, odata cu gestul facut de Arotaritei, care a vazut direct cartonasul rosu, la un duel aerian in care i-a aplicat un cot in plina figura lui Scutaru, stoperul dinamovist fiind transportat de urgenta la spital, cu arcada dreapta sparta. In superioritate numerica, gazdele au controlat ostilitatile, solicitand penalty in minutul 62, cand Axente a cazut teatral in careu si s-a ales cu un cartonas galben pentru simulare din partea centralului bucurestean Florin Constantin. Un minut mai tarziu, Cristea a scapat din marcajul sucevean, l-a driblat pe goalkeeperul Preda, iesit in intampinare, dar nu a nimerit cadrul portii. Pe contre, Cainari a ratat o buna sansa de gol la jumatatea reprizei secunde, cand a trimis din voleu, putin pe langa poarta, o centrare trimisa de I. Plamada. In partea opusa, Ionita a reluat cu capul din cinci metri, dar “Gogoasa” s-a aflat la post si a retinut mingea cu siguranta. Minutul 83 avea sa aduca si egalitatea numerica pe teren, autorul golului dinamovist, Alin Roman, fiind trimis in tribune dupa ce a primit usor al doilea cartonas galben pentru un fault comis la mijlocul terenului. In aceste conditii, trupa lui Ovidiu Murariu a abordat secventele de final cu alt suflu, reusind sa marcheze golul victoriei in minutul 87, cand nou-intratul Gheorghiu a profitat de gafele in lant a apararii dinamoviste si a inscris cu un sut din 8 metri. Scor final 2-1, iar Semeghin si compania pleaca cu trei puncte din Groapa, lasandu-i pe cei de la Dinamo II pe ultimul loc al clasamentului, cu sase infrangeri din sase posibile.

Dinamo II Bucuresti: Manyur – Cazacu, Scutaru (‘53 Dobrosavlevici), Ionita, Burnea – Stratila, Stanescu, Roman, Musat – A. Cristea, Alexe (‘87 Bitez). Antrenor: Cornel Talnar.

Rapid Suceava: Preda – Balan, Fl. Plamada, Lozneanu, Semeghin – I. Plamada (‘89 Sava), Cainari, Velescu, Spatar (‘85 Duman) – Arotaritei, Marinkovic (‘72 Gheorghiu). Antrenor: Ovidiu Murariu.

Rezultatele etapei a 7-a:
Unirea Slobozia – Delta Tulcea 2-1
Dinamo II Bucuresti – Rapid Suceava 1-2
Farul Constanta – Dunarea Galati 1-0
Cf Braila – Cs Otopeni 3-2
Chindia Targoviste – FC Botosani 2-0
Sageata Navodari, Sportul Studentesc si Cs Buftea au stat in runda programata la sfarsitul acestei saptamani.

Clasamentul seriei: 1. Sportul Studentesc 18p, 2. Cs Otopeni 14p… 6. Rapid Suceava 9p… 12. Cs Buftea 3p…

Ramasa pe locul 6 in clasamentul Seriei I, primul sub linia plutonul care se bate la promovare, Rapid Suceava va primi sambata, cu incepere de la orele 11.00, pe stadionul Areni, vizita penultimei clasate, echipa Cs Buftea.

Foto: Stefan Constantin (Gazeta Sporturilor)

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Rapid, victorie în Groapă"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*