
Rapid luptă pentru un loc în optimi
Rapid Suceava revine astăzi în faţa propriilor suporteri, trupa antrenată de Bogdan Tudoreanu urmând să primească, cu începere de la ora 16.30, pe stadionul Areni, vizita celor de la FC Braşov, într-un meci contând pentru şaisprezecimile Cupei României.
În ciuda problemelor finaciare, echipa de fotbal fiind practic lasată de izbelişte de municipalitate, “ceferiştii” îşi doresc un parcurs cât mai lung în Cupa României. Vor să repete performanţa de anul trecut, când au ajuns până în optimile competiţiei, dovadă că pregătesc meciul cu FC Braşov de vreo zece zile. Şansele de calificare, crede antrenorul Bogdan Tudoreanu, sunt egale, fifty-fifty.
“Ne dorim să batem, să trecem mai departe. Am pregătit bine acest meci, nu degeaba am odihnit opt jucători la Bacău. Mă aştept însă la un meci echilibrat, şansele de calificare, zic eu, fiind egale. Poate că avem un mic plus că jucăm pe teren propriu, cu suporterii în faţă. Sper să conteze acest lucru”, a declarat antrenorul principal al Rapidului.
Atacul – punctul forte al braşovenilor. Matei – principalul pericol
Şeful băncii tehnice de pe Areni a subliniat şi punctele forte ale grupării braşovene, periculoasă mai ales în compartimentul ofensiv, unde activează Marius Matei, nimeni altul decât unul dintre golgheterii de anul trecul ai Rapidului.
“FC Braşov este o echipă bună, cu jucători care au trecut prin Liga I. E periculoasă mai ales în atac, unde îi are pe Matei, Buga, Rusu şi Codoban”, a precizat Bogdan Tudoreanu.
Formaţia suceveană nu se confruntă cu probleme de lot, astfel că va aborda partida de astăzi cu FC Braşov cu cel mai bun unsprezece.
Rapid (echipa probabilă): Hânţăscu – Bălan, Tăutianu, Ciobanu, Semeghin – Jitariuc, Onciu, Sfrijan, Golofca – E. Sandu, M. Enciu.
“Stegarii” anunţă că vor menaja câţiva titulari la meciul de pe Areni
De partea cealaltă, “stegarii” au anunţat că vor menaja o parte dintre jucători la meciul de pe Areni.
“Probabil vom menaja câţiva jucători la meciul din Cupa României, pentru a le da o şansă şi jucătorilor care au evoluat mai puţin. Asta nu înseamnă că vom neglija Cupa, chiar ne dorim să ne calificăm. Orice victorie îţi aduce linişte, iar noi de acest lucru avem nevoie după acest start mai puţin reuşit de sezon“, a declarat Mihai Stere, secundul celor de la FC Braşov, grupare care ocupă locul 10 în seria de vest a Ligii a II-a, cu o victorie în 4 etape.
Oaspeţii de astăzi au trei absenţe certe în lot, este vorba de Avram, Mareş şi Al. David, toţi acuzând probleme medicale.
Rapid Suceava s-a calificat în şaisprezecimile Cupei României după ce a trecut în turul precedent, cu scorul de 3-1, de Ceahlăului Piatra Neamţ, după un meci cu prelungiri. De partea cealaltă, FC Braşov a eliminat în Turul V divizionara a patra FC Păuleşti, cu scorul de 3-2.
10 lei este preţul unui bilet de intrare la meciul de astăzi de pe Areni.
Programul meciurilor din şaisprezecimile de finală:
Ieri:
UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (2-4, după penaltyuri)
Bucovina Pojorâta – ASA Târgu Mureş 1-4
CS Baloteşti – CFR Cluj 0-0 (0-1, după prelungiri)
Viitorul II Constanţa – Academica Clinceni 2-1
ACS Berceni – CSMS Iaşi 1-1 (35, după penaltyuri)
CSM Râmnicu Vâlcea – Poli Timişoara 0-2
Astăzi:
ora 16.30: Rapid CFR Suceava – FC Braşov
ora 16.30: FCM Baia Mare – FC Voluntari
ora 16.30: CS Mioveni – FC Botoşani
ora 16.30: Unirea Brânceni – Astra Giurgiu
ora 16.30: SC Bacău – CSU Craiova (Digi Sport / Dolce Sport)
ora 20.00: Ripensia Timişoara – Viitorul Constanţa
ora 20.00: Unirea Tărlungeni – Petrolul (Digi Sport / Dolce Sport)
Mâine:
ora 16.30: FCM II Târgu Mureş – Concordia Chiajna
ora 16.30: Dacia Unirea Brăila – Dinamo (Digi Sport / Dolce Sport / Sport.ro)
ora 20.30: Universitatea Cluj – Steaua (Digi Sport / Dolce Sport/ PRO TV)
În caz de egalitate după 90 de minute regulamentare de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare de la 11 metri.