Liga a 3-a programează, la sfârșitul acestei săptămâni, meciurile din cadrul ultimei etape a turului. Înainte să intre în vacanța de iarnă, Bucovina Rădăuți va primi vizita ocupantei locului 3, Petrotub Roman, într-un joc programat vineri, de la ora 14:00.
Antrenorul divizionarei a treia sucevene, Iulian Ionesi, se așteaptă la o replică puternică din partea romașcanilor, dar speră ca elevii săi să confirme forma bună din ultimele etape și să obțina cel puțin un punct în partida de vineri.
„În ultima etapă din acest an întâlnim un adversar foarte dificil, o echipă bună a campionatului. Noi am obținut însă rezultate pozitive în ultimele patru meciuri și sperăm să încheiem în fața suporterilor cu un nou rezultat bun. Miercuri ni s-au aprobat încă 30.000 de lei de la Primărie, bani din care vom mai achita o parte dintre datoriile către jucători, astfel că băieții au moralul ridicat. Vom încerca să le mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat print-un rezultat bun în acest meci”, a declarat Iulian Ionesi.
Rădăuțenii nu vor putea conta în partida de la sfârșitul acestei săptămâni pe Hrimiuc, Șcheul și Ieșan, care sunt accidentați.
Programul complet al etapei a 13-a:
Bucovina Rădăuți – Petrotub Roman
Aerostar Bacău – Metalosport Galați
Sporting Liești – Olimpia Râmnicu Sărat
Cetatea Târgu Neamț – CS Panciu
Știința Miroslava – FC Zagon
Sepsi Sfântul Gheorghe – CSM Pașcani
Atletico Vaslui – Inter Dorohoi
Clasament sezonul 2015-2016
LOC | ECHIPA | M | V | E | Î | GM | GP | +/- | PCT | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Sepsi Sfantu Gheorghe | 13 | 11 | 0 | 2 | 28 | 6 | 22 | 33 | |
2 | Olimpia Ramnicu Sarat | 13 | 9 | 2 | 2 | 26 | 12 | 14 | 29 | |
3 | Petrotub Roman | 13 | 8 | 3 | 2 | 33 | 10 | 23 | 27 | |
4 | Ştiinţa Miroslava | 13 | 8 | 2 | 3 | 25 | 10 | 15 | 26 | |
5 | Metalosport Galaţi | 13 | 6 | 4 | 3 | 26 | 13 | 13 | 22 | |
6 | Aerostar Bacău | 13 | 5 | 3 | 5 | 15 | 16 | -1 | 18 | |
7 | Sporting Lieşti | 13 | 5 | 2 | 6 | 19 | 23 | -4 | 17 | |
8 | CSM Paşcani | 13 | 5 | 2 | 6 | 21 | 31 | -10 | 17 | |
9 | Cetatea Târgu Neamţ | 13 | 4 | 1 | 8 | 15 | 23 | -8 | 13 | |
10 | CS Panciu | 13 | 1 | 7 | 5 | 9 | 16 | -7 | 10 | |
11 | Inter Dorohoi | 13 | 0 | 6 | 7 | 11 | 25 | -14 | 6 | |
12 | Atletico Vaslui | 13 | 1 | 2 | 10 | 8 | 37 | -29 | 5 |
Scrie un comentariu! la "Rădăuțenii încheie turul acasă"