Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava a încheiat implementarea activităților din proiectul european IdealSport4All, finanțat prin programul Erasmus+ Sport. Inițiativa a fost coordonată de organizația UISP Bologna din Italia, în parteneriat cu asociația suceveană și Sport Union of Slovenia. Colaborarea internațională a facilitat schimbul de bune practici și dezvoltarea unor soluții pentru incluziunea socială prin sport.
Un rezultat major al acestui proiect este manualul de training destinat specialiștilor care lucrează cu persoane cu dizabilități. Documentul a fost realizat de experți din cele trei țări partenere și oferă metode concrete pentru adaptarea activităților sportive la nevoile specifice ale beneficiarilor. Deși proiectul se încheie oficial în luna februarie a acestui an, manualul rămâne disponibil ca resursă educațională deschisă pe website-ul oficial al asociației sucevene.
Pe parcursul proiectului, organizatorii au pus accent pe dezvoltarea unor activități dedicate copiilor și adolescenților cu nevoi speciale. Scopul acestor acțiuni a fost facilitarea integrării tinerilor în sistemul de educație și oferirea unor șanse reale de socializare.
Prin IdealSport4All am dorit să demonstrăm că sportul poate deveni un instrument real de incluziune socială. Ne bucurăm că manualul realizat în cadrul acestui proiect rămâne accesibil tuturor specialiștilor care lucrează cu persoane cu dizabilități, chiar și după încheierea oficială a proiectului.
Mihai ANDROHOVICI, președinte AJSPT Suceava
Mai multe informații despre proiectul IdealSport4All sunt disponibile pe website-ul oficial: idealsport4all.eu
