Primarul Ion Lungu donează biletul unui „pătimaș”

Ion Lungu a anunțat cedează locul în tribună la meciul dintre Foresta și Steaua. Primarul municipiului Suceava spune că a luat această decizie în semn de respect pentru suporterii care au stat și 7 ore la coadă pentru a-și procura un bilet pentru meciul de mâine.

“M-a bucurat și m-a întristat în același timp când am văzut acele cozi imense. Ii respect pe acei oameni care au stat 6-7 ore la rând. Mulți mi s-au adresat să le fac rost de bilete, dar cu toată sinceritatea le spun că nu noi ne-am ocupat de acest lucru. Gestiunea biletelor a fost 100% în atribuțiile clubului. Nu voi fi prezent la meci, din respect pentru cei care au stat atâtea ore la coadă. Voi lasa locul meu unui pătimaș înfocat al fotbalului. Iubesc fotbalul, dar voi susține Foresta din fața televizorului”, a spus Lungu.

Edilul-șef al Sucevei crede că Foresta poate ataca promovarea la finalul actualului sezon. “Meciul cu Steaua are o miză deosebită pentru suceveni, dar cred că la fel de important este ce se va întâmpla în continuare cu echipa de fotbal. Eu îmi pun speranțe în continuare că putem ataca promovarea în prima ligă, iar ca primar voi face tot ce pot în acest sens. Incă de acum un an de zile am simțit acest lucru și am venit în Consiliul Local cu propunerea de a monta o nocturnă. Tot atunci spuneam că putem să îndrăznim la promovare. Faptul că în momentul de fața suntem pe un loc care asigura prezența în Liga I ne onorează și ne responsabilizează să gasim soluții pentru a finanța echipa de fotbal”, a adăugat Lungu.

Primăria și Consiliul Local Suceava a alocat suma de 50.000 de euro pentru organizarea meciului dintre Foresta și Steaua, pe stadionul Areni, în nocturnă.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

4 Comentarii

  1. Vai… Mi s-a facut mila de mila lui…
    Pai daca ar fi pus cate 1000 de scaune in fiecare an de cand e primar, cum arata stadionul acum? Iar nocturna??? Cate un stalp la fiecare doi ani, si era gata… Dar nah, sunt alte prioritati, pavele, pavele, pavele, pavele.

  2. Desi nu sunt un sustinator al d-lui primar Lungu , hai sa nu fim rautaciosi ! Am vazut totusi o mica evolutie ! Lucrurile se misca in bine , chiar daca la o scara mai mica decat ne dorim cu totii ! Fata de intalnirile precende ,cand imi amitesc ca a trebuit sa ma deplasez la Botosani pentru partida de cupa cu Petrolul , ar fi de apreciat macar atat cat s-a facut ! Banii alocati pentru noctura si acest meci sarbatoare organizat in orasul nostru ! Iar donarea biletului , in cazul in care nu e un gest populist e de apreciat ! Daca toti ” suporterii ” astia aparuti peste noapte cu bilete procurate fara nici un efort ar face la fel , numarul suporterilor nemultumiti s-ar diminua !

  3. Daca bisnitarii au cumparat 50% din bilete normal ca nu au ajuns la toti fani forestei,,, pai stiu bisnitari care au cate 70-100 de bilete le vand la sume mari… Corect era cate un bilet sa se dea cu buletinu de fiecare sau la pachet cu 4-5 jocuri de foresta acasa si atunci nu se mai arunca aia care vin din an in paste la stadion….
    Asta e , pe viitor sa va fie invatatura de minte…

  4. Daca primarul (si acolitii sai) avea putin respect pt. suceveni facea ceva in cei 15 ani de cand este in functie , eventual o sala de sport , un stadion s.a……
    La meciurile importante se sta la coada la bilete si in tarile dezvoltate , coada facandu-se inainte de ora de deschidere a caselor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!