Prima victorie după 5 etape

Abenor Interim a bifat prima victorie dupa o seceta de cinci etape. Ionus si compania s-au impus joi seara, cu scorul de 4-1, in fata celor de la Adistal, intr-un joc contand pentru ultima etapa a turului Campionatului Municipal. Abenor si-a asigurat cele trei puncte in repriza secunda, cand a marcat de patru ori prin Braescu (2), V. Burlacu si Boghiu. De partea cealalta, Adistal a fost in avantaj la pauza prin golul inscris de Prepelita.

Intr-un alt meci, Mfc Trutzi a avut nevoie de loviturile de departajare pentru a trece de Old Bucovina. Costicuta si compania au inceput perfect intalnirea si au luat repede un avans de doua goluri printr-o dubla reusita de Botezatu. De partea cealalta, Old Bucovina a rasturnat scorul la 3-2 in debutul reprizei secunde prin T. Neamtu (2) si Fl. Haraga. In ultimele cinci minute, Craiu a egalat situatia cu un sut de la distanta si a trimis meciul la penaltiuri, dupa 3-3 la fluierul final. La loteria loviturilor de departajare, Negrea a fost mai bun, iar Mfc Trutzi a castigat doua puncte, in vreme ce Old Bucovina a pierdut al patrulea joc la penaltiuri.

In prima partida a zilei, Romfour a incheiat turul en-fanfare, cu un succes clar, scor 6-1, in fata celor de la Cosmin Onisimi Construct. Formatia condusa de Paul Bosancu si Catalin Aolaritei si-a asigurat victoria prin golurile inscrise de Ripa (2), Berezoschi (2), C. Neamtu si Crupenschi. De partea cealalta, ramasa pe ultimul loc in clasament, echipa lui Cosmin Grigoras a marcat golul de onoare prin Ignatescu, in repriza secunda.

Rezultatele etapei a 9-a:

Joi (25 octombrie):
Romfour – Cosmin Onisimi 6-1
Mfc Trutzi – Old Bucovina 3-3 (5-4, d.p.)
Adistal – Abenor Interim 1-4

Vineri (26 octombrie):
ora 18.00: Railex – Topgeosys
ora 19.00: Revine – Agb Instal

Clasament:

1. Railex 8 8 0 0 39-8 24p
2. Romfour 9 5 3 1 34-20 21p
3. Mfc Trutzi 9 5 3 1 30-15 19p
4. Revine 8 4 2 2 43-19 15p
5. Old Bucovina 9 3 4 2 34-27 13p
6. Adistal 9 4 0 5 21-28 12p
7. Abenor Interim 9 3 1 5 21-32 11p
8. Topgeosys 8 2 2 4 18-26 10p
9. Agb Instal 8 0 2 6 16-36 2p
10. Cosmin Onisimi 9 0 1 8 6-54 2p

Asociatia Judeteana de Minifotbal organizeaza vineri, la orele 20.00, in pub Ramiro, o sedinta cu delegatii echipelor participante in Campionatului Municipal. In cadrul sedintei se va stabili modul de desfasurare si programul meciurilor din retur, precum si a celor din Cupa Romaniei. Prezenta delegatilor e obligatorie!

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close
error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!