În ultimele patru weekend-uri, sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” a găzduit prima ediție a Ligii de Baschet Amator Suceava. Competiția s-a adresat elevilor din clasele V-XII și a fost organizată de clubul ACS Phoenix Suceava, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava, Consiliului Local Suceava, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, Decathlon și Altex.
Peste 200 de elevi de gimnaziu și liceu din județul Suceava au luat startul la prima ediție a Ligii de Baschet Amator Suceava. Meciurile s-au disputat în fiecare sâmbătă și duminică începând de pe 6 octombrie, iar pe 28 octombrie s-au stabilit echipele câștigătoare.
True Homies s-a impus în competiția pe licee masculin, Power Rangers și-a adjudecat titlul pe licee feminin, iar Suceava Warriors a terminat pe primul loc întrecerea rezervată băieților de gimnaziu. Alexandru Mateiciuc, de la CNSCM, a fost desemnat MVP la masculin și a păstrat mingea oficiala a competiției, în timp ce Diana Ghervan, de la Power Rangers, a fost declarată cea mai valoroasă jucătoare a turneului.
„Ideea a plecat de la copii. Ei au vrut să joace și, cum Suceava nu este înscrisă în vreun campionat, ne-am hotărât să facem noi o competiție județeană. Am avut în jur de 30 de echipe participante, undeva la peste 200 de copii, meciurile au fost foarte disputate, iar finalele s-au jucat de la egal la egal. A fost o ediție reușită și sperăm să continuăm acest proiect. Competiția s-a adresat copiilor de gimnaziu și liceu, dar la edițiile viitoare, dacă va fi interes, vom încerca să introducem și alte categorii de vârstă”, a declarat președintele clubului ACS Phoenix Suceava, Andrei Tiperciuc.
Festivitatea de premiere a fost precedată de un meci al MVP-urilor. Echipa celor mai valoroși jucători ai turneului, formată din Diana Ghervan, Alexandru Mateiciuc, Ștefan Cojocaru, Nicolae Moroșan și Mihnea Bejan, a înfruntat o reprezentativă a autorităților locale, în care s-au regăsit Florin Leuciuc, Daniel Prorociuc, Bogdan Grosu, Virgil Adrian Moroșan Larionescu, Paul Iacob și Mugur Lupu.
Pe lângă competiția propriu-zisă, organizatorii Ligii de Baschet Amator Suceava au pregătit mai multe concursuri cu premii pentru spectatorii prezenți în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Ion Creangă.
GazetaSV.ro a fost partener media al evenimentului.