Popovici: Vreau să văd o echipa dispusă să moară pe teren la meciul cu Juventus

Foresta este in fata celui mai dificil examen din actuala editie de campionat. Il va sustine duminica, cu incepere de la ore 13.00, pe stadionul Areni in fata liderului Ligii a II-a, Juventus Bucuresti, in direct la Digi Sport si Dolce Sport.

Cristi Popovici a vorbit despre forta gruparii din Colentina, care a fost rapusa o singura data in acest sezon, in deplasare, la Brasov. “E cel mai puternic adversar din Liga a II-a. Dovada sta pozitia celor de la Juventus in clasament si golaverajul pe care il au: 32 de goluri marcate si doar 3 primite in 15 etape. Mai mult, au primit doar un singur gol in ultimele 13 jocuri. Aceste cifre arata clar forta adversarului pe care il intalnim duminica. Chiar daca in ultimele doua meciuri are doua rezultate de 0-0, Juventus ramane o echipa in forma. Are valori individuale pe toate posturile si un atuu important pe faza ofensiva, pe Chipirliu, al doilea in clasamentul golgheterilor in acest moment”, a spus antrenorul Forestei.

“Parca antrenez alta echipa de la meciul cu Steaua incoace”

Privind in propria ograda, Cristi Popovici a admis ca nu-si recunoaste echipa de trei saptamani incoace. “Parca antrenez alta echipa. Incercam sa redevenim echipa care am fost inaintea meciului cu Steaua, sa redevenim echipa care am fost in primele 10-12 etape. De exemplu, la meciul de la Sfantu Gheorghe pregatisem cu totul altceva. Ne asteptam sa jucam pe un teren bun si sa-i surprindem pe cei de la Sepsi. N-am reusit insa asta. Nici nu mai stiu cand am luat ultima oara sase goluri ca antrenor. Le-am oferit prea multe cadouri. La Sfantu Gheorghe, Mos Craciun a venit cu o luna inainte de sarbatori. L-am adus noi. Acum, faptul e consumat. Sper ca, pe plan mental, jucatorii au trecut peste acest esec usturator. Acum, jucam cu echipa de pe primul loc si avem oportunitatea sa facem uitat rezultatul de la Sepsi„, a mai spus Popovici.

Cristi Popovici intelege si nemultumirile aparute in jurul echipei in urma celor patru infrangeri consecutive pe care le are Foresta la activ in campionat. “Cu totii avem o stare de nemultumire dupa ultimele rezultate. Stim ca toata lumea care a fost in jurul nostru si ne-a sustinut e dezamagita de noi. Avem un disconfort fata de primar, suporteri si chiar fata de ziaristi. Nu ne convine niciunuia dintre noi sa vina infrangerile una dupa alta, mai ales ca eram invatati sa castigam etapa de etapa. Am fost purtati de acele rezultate si am sperat ca putem ramane agatati acolo de primele locuri. Ne facea si noua cu ochiul gandul de a promova, dar ultimele rezultate ne-au adus cu picioarele pe pamant. Trecem printr-o perioada oarecum previzibila. De altfel, de fiecare data cand s-a vorbit de promovare, eu am zis clar: <<Stati sa vedem in iarna daca ne putem propune un asemenea obiectiv!>>”, a spus seful bancii tehnice de pe Areni.

Popovici vrea sa vada duminica o echipa pregatita sa moara pe teren pentru victorie: “Nu putem iesi din aceasta criza de rezultate decat prin mai multa munca, mai multa atentie in timpul jocului si o daruire dusa la extrem. Vreau sa vad o echipa dispusa sa moara pe teren pentru a scoate un rezultat bun in jocul cu Juventus. Asta astept din partea jucatorilor!”.

Anunta schimbari in primul “11” fata de meciul cu Sepsi

Tehnicianul “galben-verzilor” anunta schimbari in primul “11” la meciul cu Juventus si a lasat sa inteleaga ca jucatorii care nu vor pune osul in ultimele etape din acest an risca sa-si faca bagajele in pauza de iarna. “Cand iei sase goluri intr-un meci, este clar ca trebuie schimbati unii jucatori. De la jucatorii care intra pe teren ma astept sa arate ca merita sa faca parte lot. Mai sunt cateva etape in care trebuie sa demonstreze ca pot face si din iarna parte din lotul Forestei. E valabil si pentru mine ca antrenor. Jucatorii ar trebui sa fie mai putin apasati de rezultate. Rezultatele mi le asum eu. Cauzele am sa le spun la momentul oportun, pentru ca mai avem cinci etape si avem nevoie de toti jucatorii”, a adaugat Popovici.

Lung: “Avem forta sa batem pe Juventus. E cam ultima sansa”

Fundasul Daniel Lung vede in meciul de duminica o ultima sansa pentru Foresta sa se agate de trenul promovarii. “E clar ca trecem printr-o perioada mai grea. Am avut si o sedinta de analiza cu domnul Popovici in care am constientizat cu totii unde am gresit in ultimele meciuri. Speram sa nu mai facem atatea erori cum am facut la Sfantu Gheorghe. Cred avem forta sa batem duminica pe Juventus si sa tinem pasul cu echipele care s-au instalat in partea de sus a clasamentului. Va fi un teren greu, dar suntem pregatiti. Ar fi cam ultima sansa pentru noi”, a spus Daniel Lung.

Daniel Lung ar prefera ca ultimele doua etape din acest an sa fie amanate pentru primavara, in conditiile in care “galben-verzii” stau din ce in ce mai prost din punct de vedere fizic. “Ar bine sa se amane primele doua etape din retur, dar acest lucru nu depinde de noi. Daca se va juca si in decembrie, trebuie sa fim pregatiti. Majoritatea jucatorilor au venit pe parcurs la Suceava si nu cred ca a fost o pregatire de vara tocmai buna. Suntem vreo sase-sapte jucatori care am venit dupa cantonament. Cu o pregatire buna in perioada de iarna, altfel vom arata in returul campionatului. Se simte un pic de oboseala, dar nu aceasta este motivul pentru esecurile din ultimele etape. Trebuie sa aratam mai multa daruire si cu siguranta o scoatem capat”, a adaugat stoperul Forestei.

Lucian Dumitriu, unul dintre jucatorii care au confirmat pe Areni, a vorbit la randul sau despre meciul de duminica: “E cel mai greu meci din aceasta editie de campionat. Juventus e un adversar foarte greu, dar putem sa trecem peste perioada aceasta nefasta si sa revenim unde ne este locul”.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

5 Comentarii

  1. asa da!!!!asta vrem de la antrenor!chiar daca Luam bataie,vreau sa fie onorabila!!DAR CAND VAD MAMALIGI PE TEREN MA SUFOC!!!!!DEMN PTR ORICE JUCATOR E SA SPUNA DACA E PREGATIT SAU NU.FORTA LUI INTERIOARA DA TONUL MUZICII SI AL INTREGII ECHIPE!!!!!!!HAI FORESTA!!!HAI SUCEAVA!!!!!!!!!!!

  2. D-UL POPOVICI A DEMONSTRAT INCA O DATA CA E UN MARE CARACTER ! A LUAT ASUPRA LUI REZULTATELE NEGATIVE DESI PE MARGINE SE AGITA MAI MULT DECIT JUCATORII DIN TEREN . PREA MULTE SCHIMBARI NU POATE FACE PT CA LOTUL NU E PREA NUMEROS . AR FI URIT SI TRIST PT NOI SA PLATEASCA EL IN LOCUL ADEVARATILOR VINOVATI CARE DOAR AU MIMAT FOTBALUL . CANTONAMENTUL DIN VARA A FOST MULT MAI SCURT DECIT NORMAL PT CA INCEPEA CAMPIONATUL . ASA CA PREGATIREA A FOST APROAPE ZERO . SA DEA DUMNEZEU SA REZISTE PINA IN IARNA ! SA VEDEM DACA JUCATORII ISI VOR SCHIMBA IDEILE SI EXPRIMAREA DIN TEREN .NU CRED CA PUTEM CISTIGA . IMPORTANT E SA PUTEM BAZELE SANATOASE FOTBALULUI DE LA NOI PT CA OAMENII SI ORASUL O MERITA . HAI FORESTA – POPOVICI !!!

Dă-i un răspuns lui danut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close