Poli Galaţi – Rapid CFR: 2-5

Rapid Suceava a reuşit a treia victorie consecutivă în campionat, după ce s-a impus, cu un spectaculos scor de 5-2, pe terenul formaţiei Poli Galaţi, într-un meci desfăşurat pe terenul “Siderurgistul” şi care a contat pentru penultima etapă a turului Ligii a 3-a.

Aflată în faţa ultimei deplasări din această toamnă, trupa antrenată de Bogdan Tudoreanu a tras primul semnal de alarmă la poarta gazdelor în minutul 20, când Semeghin a centrat perfect în careu, dar Ghiviziu a reluat mingea cu capul peste transversală. Presiunea “ceferiştilor” avea să se concretizeze la o jumătate de oră de la startul jocului, când acelaşi Semeghin a luat o acţiune pe cont propriu în banda stângă, a pasat excelent în gura porţii şi Romaniuc a îndeplinit o simplă formalitate, deschizând scorul cu un şut cu latul din cinci metri. Oaspeţii şi-au dublat avantajul în partida de pe malul Dunării cu trei minute înainte de pauză, când Golofca a trimis un şut centrare în careul gălăţean, portarul Vlasie a gafat ca în curtea şcolii şi Fl. Plămadă a împins balonul în plasa pentru un liniştor scorul de 2-0 la pauză.

“Alb-vişiniii” au abordat mult mai relaxaţi repriza secundă, iar acest lucru avea să-i coste, Coman reuşind să reducă din diferenţa de pe tabela la cinci minute de la reluarea jocului, în urma unei bălbâieli a defensivei sucevene. “Ceferiştii” au replicat în minutul 73, când Semeghin a executat o lovitura liberă, goalkeeperul advers a respins mingea în faţa şi nou-intratul Ionesi a refăcut ecartul oaspeţilor cu o execuţie din preajma porţii. Peste numai două minute, acelaşi Ionesi a urmărit o pasă în adâncime, a luat prim-planul fundaşilor gălăţeni şi a bifat dubla cu un şut la colţul lung. Scorul a luat proporţii în minutul 88, când nou-intratul Duman a preluat o minge pe piept la 25 de metri de poarta “poliştilor” şi a înscris golul cinci al rapidiştilor cu un voleu superb ce a poposit în viclul porţii apărate de Vlasie. Ultimul gol al întâlnirii avea să vină în minutele de prelungiri, cand Sterian a scăpat pe contraatac, a trecut în dribling de Pascal şi a închis tabela la 2-5.

Rapid: Pascal – Şuleru, Fl. Plămadă, Ailenei, Oniu – Sumanariu, Ghiviziu, Romaniuc, Semeghin – Golofca, I. Plămadă. Antrenori: Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu. Au mai intrat: Ionesi, Duman, Stănescu şi Doroftei.

Rezultatele etapei a XIV-a:

CSM Paşcani – Oţelul II Galaţi 3-1
FCM Dorohoi – Petrotub Roman 1-1
ASC Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 2-0
Sporting Suceava – Aerostar Bacău 2-0
CS Panciu – CSM Focşani 1-0
Cetatea Târgu Neamţ – ABC Stoicescu 1-0
Politehnica Galaţi – Rapid Suceava 2-5
CSM Râmnicu Sărat a stat în această rundă

Clasament:

1. ACS Bacău 13 10 1 2 26-6 31
2. Petrotub Roman 13 8 5 0 29-7 29
3. Rapid Suceava 13 9 2 2 24-8 29
4. CS Panciu 13 7 3 3 14-9 24
5. CSM Râmnicu Sărat 13 7 1 5 22-15 22
6. Sporting Suceava 14 6 3 5 22-18 21
7. CSM Paşcani 13 5 3 5 12-13 18
8. Aerostar Bacău 13 5 3 5 14-18 18
9. Ceahlăul II Piatra Neamţ 13 5 1 7 14-23 16
10. FCM Dorohoi 13 3 4 6 12-15 13
11. Oţelul II Galaţi 13 4 1 7 20-25 13
12. ABC Stoicescu Buzău 13 3 3 7 13-22 12
13. Cetatea Târgu Neamţ 13 3 3 7 10-25 12
14. CSM Focşani 13 2 4 7 9-22 10
15. Politehnica Galaţi 13 2 1 10 16-31 7

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *