Plămadă a debutat în Europa League

FC Botoşani a obţinut doar o remiză, scor 1-1, în primul meci din turul întâi al Europa League, susţinut pe teren propriu în compania georgienilor de la Spartak Ţskhinvali. Partida a consemnat debutul în cupele europene pentru fundaşul sucevean Florin Plămadă. Acesta a fost folosit din primul până în ultimul minut de antrenorul Leo Grozavu.

Evoluţiile bune avute de Florin Plămadă în perioada în care a fost împrumutat la CSMS Iaşi i-au făcut pe conducătorii clubului FC Botoşani să îl readuca în lot pe jucătorul în vârsta de 23 de ani. Fostul căpitan al echipei Rapid Suceava a fost folosit din primul minut al meciului cu georgienii, făcând cuplu în centrul defensivei cu Andrei Cordoş, jucător venit de la Pandurii Târgu Jiu. Plămadă a fost aproape de marca în două rânduri, dar a greşit decisiv la golul încasat de gruparea botoşăneană. În primul minut din repriza secunda, acesta l-a scăpat din marcaj pe Katcharava, Iliev a ieşit neinsipirat din poartă, iar atacantul georgienilor a restabilit egalitatea. Această eroare a fost taxată şi de Gazeta Sporturilor, care l-a desemnat pe Florin Plămadă cel mai slab jucător din teren, acordându-i nota 4.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Manşa secundă dintre cele doua formaţii va avea loc joia viitoare, la Tbilisi.

foto: FC Botoşani

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *