Performanţă ignorată!?
400 RON şi felicitări din partea prietenilor şi a rudelor. Cu atât s-au ales voleibaliştii suceveni după cele două victorii cu CSM Bucuresti, care le-au asigurat calificarea la turneul de promovare în Divizia A1.
“Am ciocnit un pahar de whiskey în drum spre Suceava. M-au sunat prietenii şi rudele pentru a mă felicita. Calificarea noastra a reprezentat o surpriză pentru voleiul românesc. Cât priveşte autorităţile locale, nu am primit niciun telefon. Sper totuşi ca Primăria şi Consiliul Judeţean să vină alături de volei, pentru că din punctul meu de vedere şi acest sport începe să facă performanţă în Suceava” a mărturisit Lucian Huţuleac(foto), fost jucător la Ştiinţa Bacău şi Steaua Bucureşti.
Adversarii sucevenilor de la CSM Bucureşti au investit peste 10.000 de euro pentru transferuri în această iarnă, reuşind să achiziţioneze jucători de la Dinamo şi Steaua. În plus, bucureştenii ar fi încasat o sumă de bani foarte mare în cazul unei victorii cu CSMU LPS Suceava…