Pe podium la lupte (video)

Rezultatele bune obţinute de juniorii suceveni la lupte greco-romane în ultimii ani, sunt confirmate acum la nivel de seniori. După aproape trei decenii, CSM Suceava a revenit pe podium la campionatul naţional pe echipe.

La sfârşitul săptămânii trecute, în sala Dinamo din Bucureşti a avut loc etapa finală a Campionatului Naţional de lupte greco-romane pe echipe. Plecată cu speranţa unei calificări la turneul final, echipe de seniori CSM Suceava a avut o prestaţie foarte bună, reuşind să încheie competiţia pe podium, după Dinamo şi Astra Arad.

“Doresc sa precizez ca acest rezultat nu este intamplator. Este rodul unei munci depuse de-a lungul multor ani. Aici vreau sa scot in evidenta ajutorul pe care l-am primit in primul rand din partea sportivilor, din partea antrenorilor, a unitatilor de invatamant, a CSM Suceava si a consiliului local”, a afirmat antrenorul Constantin Tăpîrjan.

Echipa care a luat bronzul la Bucureşti a fost altcătuită din următorii luptători: Constantin Bolohan şi Ionuţ Croitori la categoria 55 de kilograme, Petrică Bolohan la 60, Cezar Buburuzan şi Cătălin Solovăstru la 66, George Rotari la 74, Cătălin Maţepiuc şi Romeo Matei la 84 de kilograme, Ioan Burlică la 96, Andrei Brânzei şi Gheorghe Ignat la 120 de kilograme.

“Mare parte dintre ei sunt medaliatii cu bronz de anul trecut, de la juniori I. Au continuat munca si la seniori si au facut-o destul de bine. Ii felicit pe ei si intreaga echipa care a colaborat cu noi. Le multumesc familiilor sportive care mereu au fost alaturi de noi, au avut incredere si i-au lasat pe mana noastra”, a conchis antrenorul Andrei Bolohan.

La Campionatul Naţional pe echipe la seniori, luptătorii suceveni nu au mai urcat pe podium din 1981. Atunci, CSM Suceava s-a clasat pe locul 2, după Dinamo Bucureşti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Pe podium la lupte (video)"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*