Patru suceveni, câștigători la „Superlativele anului 2025” în rugbyul românesc

Federația Română de Rugby a anunțat rezultatele concursului „Superlativele anului 2025”, unde patru reprezentanți ai județului Suceava au obținut distincții la categoriile lor. Cei patru laureați sunt sportivii Alin Conache și Gabriel Plăcintă, alături de antrenorii Codrin Prorociuc și Lucian Preutescu.

Alin Conache a fost declarat cel mai bun jucător român din prima ligă de rugby. Sportivul în vârstă de 23 de ani este legitimat la Steaua București și este jucător de bază în lotul echipei naționale a României.

Alin Conache: “Le mulțumesc celor care m-au votat și vreau să le demonstrez prin jocul meu, la anul, că merit încrederea lor. A fost un sezon ciudat pentru mine cu suișuri și coborâșuri, cel mai mare impact avându-l accidentarea pe care am suferit-o în Chile, la turneul din vară cu naționala. Mi-am dorit foarte mult să revin și mă bucur că am reușit să fac acest lucru, nu a fost ușor, însă m-am ambiționat foarte mult. Îmi doresc ca în 2026 să fiu sănătos pentru a putea progresa ca joc, iar ceea ce am învățat după această accidentare este să mă bucur mai mult de fiecare meci, de fiecare moment pentru că nu se știe niciodată cât mai poți fi pe teren. Voi munci și mai mult ca să-mi cresc nivelul de joc, mă gândesc la Cupa Mondială din Australia și îmi doresc să fiu în acel grup, să merg cu echipa României acolo, să facem meciuri bune, să fim competitivi și de ce nu, să aducem chiar și o victorie.“

Titlul de cel mai bun junior român a fost acordat lui Gabriel Plăcintă, sportiv care deține în palmares două titluri de campion național la categoria Juniori I cu echipa LPS Suceava, fiind în prezent legitimat la Steaua București.

Gabriel Plăcintă: “Această nominalizare de „cel mai bun junior român” a însemnat foarte mult pentru mine. Îmi arată că munca şi sacrificiile mele au dat rezultate, ceea ce mă motivează să muncesc şi mai mult. Sezonul 2025 a fost cel mai bun din cariera mea. Am obținut al doilea titlu de campion național U20 cu LPS Suceava. Totodată, a fost şi cel mai dificil sezon, datorită muncii intense depuse alături de colegii de la Steaua, minutelor jucate împotriva celor mai bune echipe din România și participării în competiții la nivel european U20. Pentru anul viitor îmi doresc un sezon şi mai bun și un nou titlu de campion, de această dată la nivel de seniori.”

Codrin Prorociuc a fost ales cel mai bun antrenor de juniori, urmare a câștigării a două titluri naționale consecutive cu LPS Suceava la categoria Juniori 1, în sezoanele 2024 și 2025.

Codrin Prorociuc: “Acest vot de încredere reprezintă o recunoaștere a muncii depuse în ultimii ani la Liceul cu Program Sportiv Suceava și doresc să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și m-au susținut necondiționat. Sezonul 2025 a fost un an greu din punct de vedere financiar, cu multe provocări, dar sprijinul conducerii școlii și al sponsorilor care ne-au fost alături ne-a dat puterea să mergem mai departe. Le sunt recunoscător pentru încrederea și susținerea oferită. Din punct de vedere sportiv, satisfacția este enormă: să vezi cum munca depusă zi de zi se transformă în șanse reale pentru sportivi, al doilea titlu consecutiv cucerit la juniori, faptul că mulți dintre jucători au făcut pasul către echipele de seniori din primul eșalon și din divizia a II-a, iar alții au ajuns să reprezinte România la Campionatele Europene U20 și U18, este cea mai mare răsplată și cea mai mare mândrie pentru mine și cred că și pentru comunitatea suceveană. Pentru anul 2026, înainte de toate îmi doresc sănătate, iar pe plan sportiv să continuăm munca începută cu ani în urmă, pentru că această muncă este, în primul rând, despre copii și viitorul lor. Îmi doresc ca tinerii noștri să fie sprijiniți, să fie încurajați și să simtă că nu sunt singuri, iar comunitatea rugbystică din Suceava sper să fie cât mai aproape de ei, să creadă în potențialul lor și să construim împreună o echipă de seniori competitivă, care să fie un motiv de mândrie pentru întreg județul.”

Lucian Preutescu, președintele clubului Zimbrii Rarăului Câmpulung Moldovenesc și al Asociației Județene de Rugby Suceava, a obținut premiul pentru cel mai bun antrenor de mini-rugby.

Lucian Preutescu: “2025 a fost un an greu, foarte intens pentru că am participat la două competiții internaționale dedicate copiilor cu CES, apoi am participat la toate competițiile de minirugby care s-au organizat la categoriile de vârstă U10 și U12 cu echipa ACS Zimbrii Rarăului. De asemenea, am reușit să înscriem și să participăm în campionat cu o echipă de U16, CSM Rarăul. A fost un an cu multă muncă, dar un an bun. Acest vot înseamnă cu certitudine recunoașterea muncii de cinci ani de zile de când am început acest proiect la Câmpulung Moldovenesc și o mare responsabilitate pentru anul viitor, să ținem ștacheta ridicată la fel ca anul acesta. Pentru clubul nostru această apreciere a lumii rugbystice, a celor ce ne-au votat, înseamnă enorm de mult, ne dă aripi pentru viitor pentru că suntem un club nou înființat într-o localitate mică, unde lumea știa doar de fotbalul american.”

În cadrul aceluiași concurs, rugbyul județean a mai fost reprezentat prin nominalizările jucătorilor Ioan Antonesei și Mihai Daraban de la RC Gura Humorului, precum și prin prezența antrenorilor Sean Morrell (RC Gura Humorului) și Viorel Lucaci (Steaua București).

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!