Ostrovanu a câștigat prin KO în sferturile DFS
Andrei Ostrovanu și-a trecut o nouă victorie în palmares, după ce l-a învins prin knock-out pe hunedoreanul Flavius Boiciuc, într-o luptă disputată duminică seară în sferturile de finală din cadrul galei Dynamite Fighting Show XVIII de la Timișoara.
În direct la Pro Arena, luptătorul sucevean și-a trimis adversarul la podea în ultimele secunde ale reprizei a doua, cu o lovitură de genunchi la cap.
În cel de-al doilea sfert de finală, arădeanul Eduard Gafencu l-a învins pe constănțeanul Mădălin Crăciunică, după ce i-a aplicat trei KO-uri în prima repriză.
Ceilalți doi semifinaliști se vor decide în luna mai după meciurile Cezar Buzdugan – Ştefan Orza și Florin Lambagiu – Costin Dinu.
Andrei Ostrovanu a disputat până acum 52 de meciuri la profesioniști, cu un istoric de 40 de victorii, 11 înfrângeri și o luptă terminată la egalitate. Acesta a început să practice kickboxul la vârsta de 18 ani, la clubul sportiv Devencea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Moroșan, cu care a reușit să se evidențieze pe plan național și internațional la nivel de amatori și semiprofesioniști. În prezent, Ostrovanu se pregătește împreună cu antrenorul Alin Bălașa la clubul Ayo Gym, din Baia Mare.