
Opt suceveni sunt convocați la echipa națională de rugby U20 a României
Echipa națională de rugby U20 a României va efectua, în perioada 16-19 mai, un stagiu de pregătire la care vor participa doar jucători din țară. Acțiunea se va desfășura la Snagov și va include un meci de pregătire cu echipa Jandarmeriei Franceze.
Printre cei 31 de jucători convocați de antrenorii Nicolae Mocanu și Dan Dumbravă se numără și opt suceveni. Este vorba despre Iulian Hodeniuc, Sebastian Rusu, David Bălan, Marian Popescu și Daniel Varvaroi, de la RC Gura Humorului, și Denis Săvucă, Gabriel Plăcintă și Lucian Godroman, de la CSM Suceava.
Cei opt rugbiști sunt proaspeți campioni ai României la Juniori I, titlu câștigat cu LPS Suceava, sub comanda antrenorilor Codrin Prorociuc și Mihai Coca.