
Olăroiu și Pițurcă, adversari pe Areni!
Stadionul Areni din Suceava va găzdui pe 24 iunie, de la ora 18:00, meciul de retragere al fostului internațional Dorin Goian, eveniment intitulat „Prima Repriză”. Evenimentul reunește numeroase personalități din fotbalul românesc, împărțite în două echipe: All Stars (antrenor Victor Pițurcă) și UEFAntasticii (antrenor Cosmin Olăroiu).
Printre jucătorii pe care vor miza cei doi tehnicieni se numără Ciprian Marica, Gabriel Tamaș, Gabriel Torje, Pantelis Kapetanos, Paul Codrea, Adrian Neaga, Florin Cernat, George Ogăraru, Sorin Ghionea, Mirel Rădoi, Sorin Paraschiv, Florin Lovin, Bănel Nicoliță, Nicolae Dică, Vasile Maftei, Florentin Petre, Dani Coman, Andrei Cristea, Mihai Roman, Daniel Bălan, Liviu Goian, Lucian Goian și, bineînțeles, Dorin Goian. Partida va fi condusă de arbitrul sucevean Sebastian Gheorghe.
Ceremonia de deschidere va începe la ora 17:00, iar meciul propriu-zis la ora 18:00. Seara se va încheia cu un concert susținut de trupa Zdob și Zdub, care va începe la ora 20:00.
Biletele pentru „Prima Repriză” sunt disponibile online, pe platforma Bilete.ro, dar și fizic. Cel mai nou punct de vânzare este Stadionul Areni, lângă intrarea principală, unde biletele pot fi achiziționate de luni până vineri între orele 08:00 și 20:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 16:00. Puncte de vânzare mai sunt în localitățile Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Rădăuți, Cajvana și Liteni.
Evenimentul de pe 24 iunie are și un scop caritabil. Fondurile colectate din vânzarea biletelor și a materialelor promoționale, după acoperirea costurilor de organizare, vor fi donate Fundației „Sânge pentru România”, pentru achiziționarea unui aparat necesar Secției ATI a Spitalului Clinic Județean Suceava.
Mai multe informații, pe pagina de Facebook Prima Repriză!