Oficialii Federației Române de Rugby s-au aflat în vizită în județul Suceava

Conducerea Federației Române de Rugby și membrii staff-ului tehnic al echipei naționale de rugby s-au aflat joi într-o vizită oficială în județul Suceava.

Prima oprire a fost la Gura Humorului, unde a avut loc o întâlnire cu primarul Marius Ursaciuc, în care principalul subiect de discuție a fost noua bază sportivă ce urmează a fi ridicată în localitate, bază care va avea un teren cu dublă folosință rugby/fotbal, o tribună cu o capacitate de aproape 1.000 de locuri, cu o sală de sport și spații de recuperare sportivă.

De asemenea, delegația condusă de președintele FRR Alin Petrache a asistat la antrenamentul echipei locale RC Gura Humorului, ocazie cu care selecționerul “stejarilor”, David Gerard, a remarcat mai mulți tineri jucători cu potențial.

Următoarea oprire a fost la Suceava, la Liceul cu Program Sportiv, unde au avut noi discuții la care au mai luat parte de această dată viceprimarul Lucian Harșovschi, directorul LPS, Ciprian Anton, inspectorul școlar Marius Colțuneac și conducerea CSM Suceava.

Ziua s-a încheiat la terenul de rugby Unirea, alături seniorii de la CSM Suceava, juniorii de la LPS Suceava si antrenorii acestora.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *