Obligaţi să câştige
După înfrângerea suferită în faţa echipei Steaua, handbaliştii suceveni sunt obligaţi să câştige toate meciurile care urmează. Primul examen pentru Bibirig şi elevii săi este jocul de la Braşov, cu echipa locală Rom Cri.
La prima vedere, etapa a 19-a din Liga Naţionala programează un meci uşor pentru Universitatea Suceava. Echipa locală întâlneşte în deplasare ultima clasata, Rom Cri Braşov. Transilvanenii au înregistrat în acest sezon o singură victorie, un egal şi 15 înfrângeri. Chiar dacă adversara de duminică a sucevenilor nu mai are şanse pentru salvarea de la retrogradare, antrenorul Leonard Bibirig consideră că tocmai acest lucru îi face mai periculoşi.
“Ne asteapta un meci pe care trebuie sa il castigam avand in vedere ca toata lumea ne considera favorite, dar pentru asta trebuie sa facem un meci foarte bun. Trebuie sa jucam cel putin la fel cum am facut-o in prima repriza cu Steaua si pe viitor sa evitam jocul nostru din a doua parte a meciului cu Steaua. Spun ca trebuie sa avem o evolutie buna pentru ca cei de la Brasov in debutul returului de campionat au avut meciuri foarte bune, culminate cu victoria de acasa contra Timisoarei. Este o echipa tanara care joaca fara presiunea rezultatului si juctaorii isi doresc ca de la meci, la meci, sa creasca in evolutie si in rezultate pozitive”, a declarat Leonard Bibirig.
În turul campionatului, sucevenii s-au impus pe teren propriu la o diferenţă de 14 goluri, scor 34-20. Meciul dintre Rom Cri Braşov şi Universitatea Suceava va avea loc duminică de la ora 11:00 şi va fi arbitrat de bucureştenii Blas şi Ghiorghişor.