O victorie și o înfrângere la Cupa Municipiului Vaslui
CSU din Suceava a înregistrat o victorie și o înfrângere la Cupa Municipiului Vaslui.
Echipa antrenată de Petru Ghervan, Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Şoldănescu a câștigat sâmbătă, cu scorul de 29-27 (15-11), în fața celor de la CSM Focșani, iar duminică a cedat, pe final de joc, cu scorul de 26-29 (17-14), în fața celor de la HC Buzău.
Universitarii vor susține ultimele jocuri de pregătire din intersezon la Turda, pe 19 și 20 august, în compania formației locale, Potaissa.
Formația suceveană va debuta în viitorul sezon al Ligii Zimbrilor la handbal masculin pe data de 29 august, cu un meci pe terenul nou-promovatei Universitatea Cluj.