O nouă tinichea de coada fotbalului sucevean >> Rapid CFR a trântit un meci cu FC Voluntari pe 20.000 de lei
Fotbalul sucevean este implicat într-un nou scandal legat de meciurile trucate, după ce Gazeta Sporturilor a publicat luni un articol în care arată că Dinu Todoran, actualul antrenor de la FCSB, ar fi fost implicat direct în manipularea rezultatului partidei Rapid Suceava și FC Voluntari, disputată în aprilie 2015, și încheiată cu scorul de 1-3, după ce la pauză gazdele conduceau pe Areni cu 1-0.
“În seara de dinaintea meciului, cineva de la Rapid Suceava a venit la noi la hotel și a discutat despre jocul de a doua zi. La pauză, a fost 1-0 pentru ei, iar noi nu am ieșit din 30 de metri. La pauză, Dinu Todoran a luat o bluză și s-a dus în vestiarul gazdelor împreună cu un alt jucător care fusese înainte la Suceava. În bluză avea peste 20.000 de lei, bani de la conducerea clubului. S-a terminat 3-1 pentru noi”, a relatat sub protecția anonimatului unul din foștii membrii ai staff-ului tehnic de la FC Voluntari, acolo unde Dinu Todoran era antrenor secund si jucător.
La finalul acelui meci, antrenorul celor de la Rapid Suceava, Bogdan Tudoreanu, declara: “Așteptăm să vină banii, să primească și jucătorii o parte din restanțe și poate atitudinea lot va fi alta pe teren. Atât au putut astăzi. Nu am mai avut nicio motivație, parcă am fost alții după pauză”.
De partea cealaltă, Dinu Todoran le spunea ziariștilor din Suceava: “Am avut o mică ședință în vestiar la pauză pentru că noi avem un obiectiv. Unii dintre jucători s-au trezit, alții o să se trezească. Am avut o dorință mai mare de a câștiga fața de cei de la Suceava. O echipă care nu are motivație este greu să se concentreze”.
FC Voluntari îi avea în lot în aprilie 2015 și pe atacantul Marius Matei și pe portarul Vlad Hânțescu, jucători care au trecut în prealabil pe la Rapid CFR Suceava.