Învinşi în repriza secundă
Universitatea II Suceava a ajuns la a şasea înfrângere din actuala ediţie de campionat şi riscă sa piardă locul 3 în clasamentul Diviziei A. Echipa antrenată de Răzvan Bernicu a cedat joi, cu scorul de 24-26, pe terenul formaţiei Universitatea Galaţi.
Handbaliştii suceveni au făcut o primă repriză buna în meciul de la malul Dunării, reuşind să intre la vestiare cu un avans de două goluri, scor 13-15. Datele problemei s-au schimbat odată cu startul reprizei secunde. Gălăţenii i-au blocat bine pe Cîntec şi Petrea, şi, ajutaţi de intervenţiile foarte bune ale portarului, au preluat conducerea pe tabelă. Chiar dacă s-au apropiat la două goluri, handbaliştii antrenaţi de Răzvan Bernicu nu au mai avut forţa să întoarcă rezultatul. Scor final 26-24 în favoarea gazdelor, iar Universitatea II Suceava bifează a şasea înfrangere din acest sezon.
“La Galaţi au fost două reprize total diferite. Dacă în prima ne-am făcut jocul nostru obişnuit, în a doua nu am mai reuşit să realizam ce ne-am propus. Am ratat prea multe ocazii. Gazdele ne-au blocat bine, iar portarul lor a făcut, cred, cel mai bun meci din acest sezon”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Cel mai bun marcator al “alb-albaştrilor” în partida de joi a fost Burlacu, autor a şase goluri, urmat de Cîntec şi Vele, fiecare bifând câte cinci reuşite. În următoarea etapă formaţia suceveană va primi vizita grupării LPS Piatra Neamţ.