Nu accepta locul 2
Florin Cristescu – PARTEA I
„Nu-mi plăcea niciodată să ies al doilea”
– Sunteţi o fostă glorie a CSM-ului de altădată care e de „vină” că a format acest public pretenţios, dîndu-i un fotbal frumos. Haideţi să rememorăm un pic acele vremuri…
– Am venit la echipă în 1981. Îmi aduc aminte cu plăcere de meciul meu de debut, de meciurile de debut ale colegilor mei Gafencu, Caşuba şi alţii. Eram veniţi atunci vreo 6 jucători, tineri toţi, antrenor era regretatul Costică Rădulescu, făceam parte dintr-o echipă foarte bună la momentul acela, jucau Avădanei, Radu, Butnaru, Papuc, Neacşu, Chiriţă. În anii aceia nu se punea problema promovării în prima divizie dar tot timpul eram o echipă locurile 2-3. Pînă în anul în care am promovat 5 ani de zile la rînd ocupam locul 2 sau 3. Spectatori veneau în număr mare pentru că la fiecare meci diferenţa de goluri era mare, erau vreo 4-5 goluri diferenţă şi atunci era un adevărat spectacol. Mi-aduc aminte că luam lucrurile foarte în serios chiar şi la antrenamente, nu-mi plăcea niciodată să ies al doilea. Erau 7-8 meciuri în care nu se schimba echipa, aveam grijă în primul rînd de sănătatea noastră, făceam refacere mai multă, aveam grijă ce mîncam, aveam grijă chiar dacă beam un pahar de vin să-l bem cumpătat, iar dacă vroiam să mergem la discoteci ştiam limita. Dar mergeam împreună, ne luam prietenele, soţiile, copiii, stăteam toţi şi vorbeam, ne spuneam ofurile şi aşa în teren eram mai închegaţi.
– Cînd aţi ajuns căpitanul CSM-ului ?
– Cred că în anul 1983. Am ajuns repede căpitan, după doi ani de jucat la Suceava. Am muncit foarte mult în primul rînd să prind echipa pentru că era o concurenţă acerbă pe posturi, erau jucători mai maturi decît mine şi atunci mi-am impus ca obiectiv să ajung să joc titular, să ajung să fiu căpitan de echipă, să ajung să joc în Divizia A. Probabil că antrenorii echipei de la vremea aceea au văzut că vreau mai mult şi că am fost un jucător constant şi au luat hotărîrea să mă pună căpitan. Apoi, de la an la an, sub alţi antrenori, pentru că jucam şi îmi vedeam de treabă şi ştiam să spun punctul de vedere vizavi de ce se întîmplă la echipă, am rămas ani buni căpitan la echipă. Am fost căpitan la echipă pînă cînd am plecat.
– Cînd s-a întîmplat asta ?
– Momentul a fost în 1990 cînd am plecat la FC Bihor, în Divizia A, dar pentru doar 6 luni. M-am reîntors în vara anului 1990 şi am vrut să mă las atunci de fotbal. Am vrut să fac o mică afacere şi 2-3 luni de zile am testat piaţa. Însă îmi lipsea fotbalul şi în fiecare zi mergeam la stadion să văd cum se antrenează băieţii. Pînă la urmă m-am întors în echipă şi am mai jucat la Suceava vreo 3 ani, pînă în 1993. Atunci s-a schimbat conducerea clubului şi sponsorul, regretatul domn Aursulesei, a zis că vrea să întinerească echipa şi nu mai are nevoie de jucătorii mai în vîrstă. În anul acela am stat o lună de zile în Ungaria la colegii mei Goian şi Buliga şi am susţinut o serie de probe de joc la o echipă de divizia a doua. Am venit acasă cu gîndul de a mă întoarce în Ungaria dar am fost nevoit să renunţ pentru că nu mi s-a dat drumul, nici în ziua de azi nu ştiu de ce.
– Cei de la club nu v-au lăsat să plecaţi ?
– Da, conducerea clubului. Într-un final au zis că-mi dau drumul dar era prea tîrziu. Aşa am ajuns în returul campionatului la Foresta Fălticeni unde era Radu antrenor. În anul acela am jucat trei luni acolo şi în 1994 am plecat antrenor şi jucător la Zimbrul Siret. După un an de zile am promovat în Divizia B, am mai rămas antrenor acolo un an de zile, am terminat pe locul 8 din 16 echipe, după aceea am fost pe la mai multe echipe de divizia D dar fără prea mare relevanţă, în 2001 am plecat la Cernăuţi, am stat două luni, în 2003 am ajuns la Bucovina Suceava pe final de tur de campionat antrenor secund cu Ovidiu Ciobanu care juca în B. În iarna anului 2003 am renunţat, în campionatul 2004-2005 am fost la Liteni şi am promovat în Divizia C, am rămas un an acolo şi pentru că nu mai era putere financiară s-a renunţat la echipă, fiind vîndută. După vreo lună şi jumătate m-au sunat cei de la Fălticeni, am acceptat oferta lor şi, după trei săptămîni, a venit surpriza…
Adrian Dascălu Bulină | Jupânu’ | 26.10.2006
