
Naționala de tineret a României, în grupele principale la Mondialul U21
România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal masculin U21 din Polonia, după ce a învins joi, la Katowițe, selecționata Macedoniei de Nord cu scorul de 28-27, la pauză 12-17.
Cu 13 goluri marcate, suceveanul Daniel Stanciuc a fost declarat la final cel mai bun om al meciului. Un rol important la acest succes au avut și cei șapte jucători legitimați în prezent la CSU Suceava. Este vorba despre portarul Dragoș Padovei, providențial în repriza secundă, Sorin Grigore, autor a 8 goluri, Bogdan Niculae și Codrin Radu, fiecare cu câte un gol, Florin Sîrghie, Alexandru Focșăneanu și Codrin Dascălu.
În ultimul meci din grupa preliminară, România va întâlni Insulele Feroe, sâmbătă, 21 iunie, de la ora 12:45.
A 25-a ediție a Campionatului Mondial de handbal U21 reunește la start 32 de echipe. România s-a calificat după zece ani la turneul final, clasându-se pe locul 16 la Campionatului European U20, desfășurat în 2024.