Naivităţi cincinale
Trebuie să recunosc că mă număr printre suporterii sătui de revoluţiile de la Cetatea. Atâtea, putine câte au fost in cinci ani de existenţa a echipei, nu au adus nimic bun.
Am crezut in proiectele portocalii, in promovarea pe prima scenă, in construirea unui nou stadion şi in atragerea unui sponsor puternic alături de fotbalul sucevean. M-am inşelat. Proiectele rămăseseră la stadiul de promisiuni electorale.
Am crezut in Marian Pană şi in “mercenarii” veniţi să instaureze profesionalismul pe Areni. M-am inşelat. Au plecat cu coada intre picioare, forţati de clasament, finanţatori, presă şi suporteri. Dupa un singur sezon, hulirea inlocuise adulaţia in tribune.
Am crezut in conducere, in preşedinti şi in abilitatea lor de a călăuzi clubul print-un mediu corupt. M-am inşelat. Cetatea devenise in scurt timp o afacere personală, un habitat propice samsarilor, un loc unde se intâlnesc hoţii cu proştii pentru a-şi preda mandatele.
Am crezut in libertatea de opinie, in sinceritatea presei si in colegialitatea de breaslă. M-am inşelat. Sub ochii mei, pitbulii de pază a democraţiei se metamorfozau in bishoni de companie pentru politiceni, gata sa dea un puci in schimbul catorva hârtii. Banii le cumpăraseră conştiinţa.
Am fost un naiv. Acum nu mai cred in nimic. Nu mai cred in grija presei pentru banul public sau pentru reputaţia fostelor glorii. Nu mai cred in schimbări manageriale cu efecte benefice. Nu mai cred in diletanţii care se prefac ca finanţeaza, conduc, antrenează sau reprezintă Cetatea. Nu mai cred nici măcar in existenţa ei.
Mai cred doar că se va desfiinţa in câteva luni.
