Ovidiu Murariu este noul antrenor al divizionarei a treia Sporting, inlocuindu-l in functie pe Mihai Gurita, aflat pe banca tehnica a “alb-verzilor” din noiembrie 2012.
Murariu a luat un prim contact cu noii sai elevi la antrenamentul de astazi, precizand ca a venit pe banca tehnica a Sportingului cu gandul sa scape echipa de la retrogradare la finalul actualului sezon. “Exista un nucleu de jucatori tineri la Sporting. Ii cunosc foarte bine pe toti inca de pe vremea junioratului. Au potential, tinand cont ca nu mai departe de etapa trecuta au scos un punct contra unei echipe de seniori cum este Cetatea Targu Neamt. Au o sansa imensa sa joace la nivelul Ligii a III-a si trebuie sa o fructifice. Obiectivul imediat al echipei este clasarea pe un loc neretrogradabil si sa avem o evolutie cat mai buna in play-out”, a declarat Ovidiu Murariu, care a mai antrenat echipa Sporting Suceava in urma cu doua sezoane, vreme de doar patru etape.
Ovidiu Murariu va debuta pe banca Sportingului la meciul pe care “alb-verzii” il joaca vineri, pe terenul Aerostarului. “Este un meci important. Aerostar s-a intarit fata de sezonul de toamna, dar presiunea va fi pe umerii bacauanilor, mai ales ca nu se asteptau sa piarda etapa trecuta la Radauti”, a spus Muri.
Dupa disputarea primelor 18 etape din sezonul regulat, Sporting Suceava ocupa pozitia a 9-a in clasamentul seriei intai al Ligii a III-a, cu doar 16 puncte acumulate.
Odata cu despartirea de Sporting, zvonurile il dadeau pe Mihai Gurita ca antrenor secund la concitadina Rapid, lucru necomfirmat insa de conducerea “ceferistilor”. Tot neoficial, schimbarea de pe banca tehnica a Sportingului ar veni ca urmare a faptului ca divizionara a treia va fi preluata de omul de afaceri Costica Tudose, fostul patron al gruparii Juventus Falticeni.