Moscaliuc, un an de mandat

După un an petrecut la şefia Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Cezar Moscaliuc se declară mulţumit de rezultatele obţinute. Una dintre dorintele acestuia pentru noul an este ca şi Alexandru Bodnar să ajungă la Jocurile Olimpice din Londra.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Cezar Moscaliuc l-a înlocuit pe Cătălin Coman în fotoliul de director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. Fostul înotător sucevean susţine că nu a întâmpinat probleme mari în noua funcţie şi speră ca lucrurile să decurgă în acelaşi mod şi în viitor.

“Eu aş prefera să spun ca nu am întâmpinat greutăţi, ci mici incoveniente. Cu ajutorul colegilor mei, al inspectorilor de la tineret şi de la sport, am trecut peste aceste incoveniente şi pot să spun că am avut în faţa doar lucruri bune. Sper ca şi de acum înainte să fie la fel”, a mărturisit Cezar Moscaliuc.

Şeful Directiei Judeţene pentru Tineret şi Sport speră ca rădăuteanul Alexandru Bondar să-i calce pe urme Cristinei Casandra şi să se califice în proba de tir cu arcul de la Olimpiada din 2012.

“Îmi doresc din tot sufletul ca şi el să obţină baremul pentru participarea la Olimpiadă. De câte ori vorbesc despre un sportiv de asemenea valoare mă trec emoţiile. Cine a făcut în viaţă sport de performanţă, a văzut câtă muncă presupune acest lucru şi poate să confirme valoarea unei calificări la Jocurile Olimpice”, a mai spus Cezar Moscaliuc.

În vârstă de 36 de ani, Cezar Moscaliuc a fost înotator de performanţă, după care a activat ca profesor de nataţie în cadrul Şcolii Nr. 3 din Suceava.

Exit mobile version