Modificări în programul echipei CSU Suceava

Echipa locală de handbal, CSU Suceava, a transmis astăzi, pe pagina oficială de Facebook, programul următoarelor trei meciuri din Liga Zimbrilor. Astfel, întâlnirea de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, care ar fi trebuit să se desfășoare în ultimul weekend din luna noiembrie, va avea loc cu două săptămâni mai devreme.

Meciul dintre CSU Suceava și Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a 12-a a Ligii Zimbrilor, va avea loc marți, 14 noiembrie. Partida se va juca în avans la solicitarea grupării maramureșene, care, pe 26/27 noiembrie, urmează să primească vizita echipei sârbe RK Dinamo Pancevo, în Turul III al EHF European Cup.

Iată programul băieților noștri în următoarele trei etape:

Joi, 9 noiembrie, ora 17:30 | CSU Suceava – CSM Constanța

Marți, 14 noiembrie, ora 17:30 | CSU Suceava – Minaur Baia Mare

Duminică, 19 noiembrie, ora 17:30 | CSM București – CSU Suceava (în direct pe Pro Arena)

După 9 etape, CSU Suceava ocupă locul 6 în Liga Zimbrilor. Echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu a înregistrat 5 victorii și 4 înfrângeri în meciurile disputate până acum în prima ligă de handbal masculin.

Clasamentul Ligii Zimbrilor dupa 9 etape
Clasamentul Ligii Zimbrilor dupa 9 etape

 

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *