
Minerale şi vitamine de care sistemul tău imunitar are nevoie
Un sistem imunitar sănătos te va ajuta să faci faţă mai bine toxinelor şi infecţiilor şi să îţi menţii sănătatea în mod natural. Ştiai, însă, că dieta este extrem de importantă pentru a ajunge în formă optimă şi a avea un sistem imunitar bine pus la punct?
Şi nu numai dieta! Stilul de viaţă este şi el important, iar acesta se referă nu doar la alimentaţie, ci şi la hidratare, evitarea stresului şi a sedentarismului şi odihna. Din păcate, pentru mulţi oameni, adoptarea unui stil de viaţă sănătos este o problemă, iar acest lucru poate începe cu imposibilitatea de a consuma suficiente legume şi fructe proaspete şi continuă cu lipsa de odihnă şi de exerciţii fizice.
Din fericire, folosind diverse produse de imunitate, ei pot ameliora situaţia! Totuşi, nu trebuie uitat că un sistem imunitar cu adevărat sănătos se poate obţine printr-o dietă echilibrată şi că suplimentele nu o pot înlocui, ci doar completa.
Iată câteva vitamine şi minerale de care sistemul tău imunitar are nevoie şi pe care ar trebui să le obţii din alimente şi, doar în unele situaţii, din suplimente alimentare.
Vitamina C
Vitamina C este cea care previne infecţiile şi grăbeşte vindecarea. Cu toţii ştim că citricele sunt o sursă de vitamina C, dar nu sunt singurele. Această vitamină esenţială pentru organism se mai găseşte în kale, în varza de Bruxelles, în ardeii graşi, în papaya şi în căpşuni.
De fapt, vitamina C este prezentă în atât de multe alimente, încât nu ar trebui să mai ai nevoie de suplimente! Dacă ştii, totuşi, că nu consumi suficiente alimente cu vitamina C şi ai nevoie de suplimente, consultă-te cu medicul tău înainte de administrare.
Vitamina A
Ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor şi poate fi găsită în alimentele de origine animală precum peştele, carnea sau lactatele în formă preformată, sau în plante sub formă de carotenoizi. Tonul este o sursă bogată de vitamina A preformată, iar plantele bogate în carotenoide sunt morcovii, dovleacul, cartofii dulci, pepenele galben sau legumele cu frunze verzi.
Vitamina E
Este un alt antioxidant important care ajută corpul să facă faţă infecţiilor. Această vitamină participă la numeroase reacţii biochimice din organism şi este vitală pentru buna funcţionare a sistemului imunitar.
Vitamina E poate fi luată din alimente precum arahidele sau untul de arahide, migdalele, seminţele de floarea-soarelui, uleiul de soia, alunele de pădure sau şofranul.
Vitamina D
Numită şi vitamina soarelui, vitamina D este printre cei mai importanţi nutrienţi implicaţi în susţinerea sistemului imunitar. Aceasta poate fi găsită în doar câteva alimente precum sardinele, tonul, somonul sau macroul. De asemenea, vitamina D fortificată se mai poate obţine din lapte, cereale şi suc de portocale.
Vitamina D este una dintre excepţiile de la regulă – chiar dacă este bine să o obţii din alimente, practic, este imposibil. De aceea, un supliment poate fi de ajutor, dar numai după ce te-ai consultat cu medicul tău.
Seleniul
Este un adjuvant important pentru sistemul imunitar şi are un rol vital în prevenirea infecţiilor. Cele mai bune surse de seleniu sunt alimentele de origine animală precum: tonul, sardinele, carnea, ficatul, păsările de curte sau brânză de vaci. Însă, cea mai mare cantitate de seleniu o oferă nucile braziliene.
Zincul
Este un mineral vital pentru producerea celulelor noi de care are nevoie sistemul imunitar. Acesta se regăseşte în alimente de origine animală precum stridiile, crabii, carnea slabă sau de pasăre şi iaurtul, dar şi în cele vegetale precum: fasolea, lintea sau năutul.
Fierul
Fierul este un mineral care ajută la transportul oxigenului către celule şi are funcţii vitale în procesele sistemului imunitar. Organismul poate obţine fier din produsele animale precum carnea roşie, carnea de pui sau de curcan, sardine, ton, stridii sau midii. Vegetarienii îl pot obţine din fasole, kale, broccoli sau cereale fortificate cu fier.
Acidul folic şi folatul
Acidul folic este denumirea pentru forma sintetică, în vreme ce folatul este denumirea pentru forma naturală a acestui element. Se poate lua din fasole, linte, avocado şi legume cu frunze verzi, dar şi din alimente fortificate cu acid folic precum: pastele, orezul sau pâinea.
Cum să consumi alimentele?
Dacă vrei să beneficiezi de cât mai multe vitamine şi minerale din alimente, ideal este să le consumi proaspete, în stare naturală şi, acolo unde este vorba despre legume şi fructe, crude.
Totuşi, dacă nu poţi face acest lucru zilnic, a doua variantă este cea congelată. Astfel, poţi beneficia de o alimentaţie variată indiferent de anotimp sau de locul în care te afli. Urmăreşte să achiziţionezi produse congelate de calitate, cât mai simple, fără adaosuri nesănătoase cum ar fi cele de zahăr sau de sodiu.
Şi, dacă nu poţi să-ți asiguri o alimentaţie sănătoasă şi ştii că ai carenţe de minerale şi vitamine, ia legătura cu medicul tău în vederea administrării unor suplimente pentru imunitate care să te ajute.