Măgăreața, pasată la Comisie
Asociatia Judeteana de Fotbal a anuntat astazi, prin vocea presedintelui Aurel Daicu, ca se pregateste sa sanctioneze drastic clubul Foresta Malini, in urma actelor de salbaticie petrecute la finalul meciul de luni cu Bucovina Fratautii Noi, atunci cand un grup de cinci-sase indivizi, in frunte cu presedintele si delegatul clubului din Malini, Ioan Nistor, respectiv Vasile Popescu, i-au agresat fizic, perchizitionat corporal si sechestrat in vestiar, timp de mai bine de doua ore, pe arbitrii Marius Suhan si Adrian Ghiuta.
“M-am uitat sumar peste raportul intocmit de catre observatorul jocului si nu am remarcat probleme legate de arbitraj. Toata tarasenia, toate incidentele au avut loc la finalul meciului, la cabine. Pe linie strict sportiva, cei vinovati vor fi sanctionati fara doar si poate la sedinta de joi a Comisiei de Disciplina, unde vom aplica regulamentul la sange. Pe de alta parte, daca au fost intr-adevar loviti la vestiare, le-am recomandat arbitrilor sa-si scoata certificate medico-legate si sa-i actioneze in judecata pe acei agresori. Vinovatii trebuie sa raspunda. Nu vreau sa ma antepronunt, dar Foresta Malini risca inclusiv suspendarea dreptului de a mai organiza jocuri pe teren propriu. Verdictul il va da insa Comisia de Disciplina, in functie de capitolul regulamentar la care se incadreaza respectivele incidente”, a declarat seful fotbalului judetean, Aurel Daicu.
De altfel, cei doi arbitri agresati au obtinut astazi certificate medico-legale, conform carora centralul Marius Suhan si asistentul Adrian Ghiuta au nevoie de sapte, respectiv cinci zile de ingrijiri medicale.
Aurel Daicu este de parere ca incidentele de la Malini puteau fi evitate, daca Jandarmeria dispunea de efectivul necesar pentru a asigura prezenta unui echipaj la meci. “Aceasta este partea suparatoare. Nu vreau sa intru in niciun fel de confict cu cei de la Jandarmerie, dar la sedinta dinaintea etapei le-am spus ca meciul de la Malini are un grad ridicat de risc. Din pacate, fiind si Pastele, vineri am fost anuntati ca nu pot trimite niciun echipaj la joc din cauza lipsei de efectiv”, a precizat Daicu.
Scenele desprise din filmele western au inceput sa ruleze pe terenul din Malini la jumatatea reprizei secunde a meciului cu Bucovina Fratautii Noi, cand oaspetii au marcat golul victoriei prin Apostol. Imediat dupa faza golului, jucatorii si delegatii echipei gazda au tabarat pe centralul Marius Suhan si pe asistentul Adrian Ghiuta, primul fiind alergat pe teren, in vreme ce al doilea s-a ales cu un pumn in plina figura. In lipsa oricarei forte de ordine, oficialii din Malini si-au continuat “recitalul” la finalul jocului, cand brigada de arbitri a fost sechestrata in vestiar si obligata sa semneze o declaratie conform careia ar fi incasat o spaga de 1.500 de lei noi din partea celor de la Bucovina Fratautii Noi. Tot scandalul s-a terminat dupa mai bine de trei ore de la fluierul final al meciului, odata cu interventia organelor de politie, care “curat-murdar” au fost de negasit in timpul derularii jocului si in primele minute de dupa.