Mentalitate de carton
Am trait să o vedem şi pe asta. Am văzut Cetatea jucănd la egal un meci de pe teren propriu. A recunoscut-o şi Ioan Radu la finalul meciului cu Chiajna. O atitudine de antrenor mic care evidenţează o mentalitate de lemn pe o banca tehnică din fier forjat cu scaune de plastic.
Ieri, echipa locală şi-a aparat cu neruşinare un 0-0. Haosul, intâmplarea şi norocul ţineau loc de tactică la Ioan Radu. Noţiuni precum posesie nu existau nici măcar la nivelul fundaşilor centrali. Construcţia era inexistentă şi ea, iar mijlocul sucevean părea doar un fileu pentru degajările lui Pascal.
Cine a remarcat astfel de mărunţişuri, şi-a permis să huiduie. Până la ultimul leu din cei cinci plătiţi la intrare. Nişte nepricepuţi in ale fotbalului. Aşa i-ar considera Ioan Radu. Nu toţi sunt profesori cu master la Coverciano. Nu toţi primesc de la primar câteva miliarde din banii publici pentru o asemenea distracţie. Nu toţi se cred “il salvatore della patria” in proiecte pe 3 ani. Astă e unul, numai unul, şi antrenează Cetatea.
La conferinţa din final am sesizat de ce Bumbescu caştiga Liga Campionilor in ’86. Nu era mulţumit de egalul obţinut la Suceava. Pe scaunul de vis-à-vis, Ioan Radu jubila. De inţeles. In acel an, baba era inca fata mare si juca derbyuri cu Steaua Mizil prin Divizia B.
E diferenţa dintre un campion european şi o glorie de carton a fotbalului local.
www.chido.blog.com
