Dorin Goian și-a încheiat cariera de jucător profesionist de fotbal în 2016. La nouă ani distanță, fostul international sucevean va organiza un meci oficial de retragere pe Stadionul Areni din Suceava, locul în care a debutat în fotbalul mare.
Partida se va disputa între o echipă “All Stars” și una formată din jucători alături de care fostul stelist a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în sezonul 2005/2006. Dorin Goian a făcut anunțul, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.
“Acasă e locul în care a început totul și în care am ales să mă întorc. Întotdeauna mi-am dorit să las ceva comunității, mi-am încurajat copiii să-și urmeze visurile, să fie disciplinați și determinați, dar să nu uite de recunoștință. Astăzi, a venit momentul la care visez de mulți ani, un meci oficial de retragere „All Stars” vs. „Uefantasticii”, pe care vreau să îl dedic orașului meu. Mi-aș dori să îmi fiți alături în număr cât mai mare și să ne bucurăm împreună de un fotbal de calitate. În curând, vom anunța data evenimentului și primele nume confirmate”, a transmis Dorin Goian.
Actualul director tehnic al Cetății Suceava a jucat în cariera sa pentru Foresta Suceava, Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Bacău, FCSB, Palermo, Rangers, Spezia și Asteras Tripoli. Dorin Goian a fost și căpitanul echipei naționale a României, pentru care a bifat 60 de selecții și 5 goluri.