Mârlănie făcută de AJF

Asociatia Judeteana de Fotbal Suceava schimba regulamentele dupa bunul in plac, in functie de interesele de moment a celor din conducere. Si nu oricand, ci chiar in timpul jocului. S-a intamplat in campionatului judetean de juniori A1, acolo unde cu o etapa inainte de finalul sezonului, forul condus de Aurel Daicu a decis sa modifice modul de atribuire a punctele, de la 4 puncte pentru victorie la doar 3 puncte.

Astfel, in urma acestei hotarari, conducerea AJF Suceava a dat peste cap clasamentul, acolo unde, inaintea ultimei etape, dupa vechiul sistem de punctaj, cel cu 4 puncte la victorie, consemnat si in Regulamentul de Organizare a Activitatilor Fotbalistice (ROAF), la articolul 24 – referitor la sistemul de atribuire a punctelor, lider era Vointa Stroiesti. Numai ca, incepand de duminica dupa-amaiza, odata cu decizia discretionara a conducerii AJF, prin care s-a trecut la sistemul cu 3 puncte la victorie, pe primul loc al ierarhiei a urcat Somuz Falticeni.

Concret, lider al clasamentului inaintea penultimei etape, Somuz Falticeni a pierdut duminica, cu scorul de 0-1, in deplasarea de la Volovat si a ramas cu o zestre de 99 de puncte. In aceiasi runda, Vointa Stroiesti a castigat la Malini, cu scorul de 6-2, prin golurile marcate de Ostaficiuc (2), Floria (2), Morosan si Solcan, iar conform sistemului de punctaj aplicat de la inceputul sezonului, cel cu 4 puncte, era pe primul loc al ierarhiei, cu un total de 100 de puncte.

Numai ca, duminica, in urma rezultatelor inregistrate in penultima etapa de campionat, clasamentul postat pe siteul oficial al AJF Suceava s-a modificat subit, s-a inventat o trecere neanuntata la sistemul cu 3 puncte acordate la victorie, curat-murdar, astfel incat AS Somuz sa ramana pe prima pozitie, la egalitatea de puncte cu echipa din Stroiesti, dar cu avantajul rezultatelor directe.

Cu sarbatoarea stricata, oficialii clubului Vointa Stroiesti au luat ieri cu asalt sediul Asociatiei Judetene de Fotbal Suceava pentru a cere explicatii in legatura cu modificarea regulamentului in plin campionat. Si au ramas mai mult cu intrebarile retorice. “Cum sa schimbe regulamentele inainte de ultima etapa!? S-au facut calcule astfel incat cei din Falticeni sa ramana pe primul loc. Oare mai survenea aceasta modificarea daca Somuz nu pierdea in penultima etapa, la Volovat? Este o marlanie. De aceea nu avem fotbal in judetul Suceava. Isi bat joc de banii si de munca pe un intreg campionat a unor copii. Cand o campioana e hotarata in birouri, te descurajezi, iti vine sa te lasi de fotbal”, a precizat unul dintre oficialii clubului AS Vointa Stroiesti.

In replica, conducerea AJF Suceava se apara si arunca magareata in curtea Federatiei Romane de Fotbal, din partea careia asteapta un raspuns concret asupra sistemului de punctaj aplicabil in campionatul judetean de juniori A1, si pe administatorii siteului frf-ajf.ro, care ar fi intervenit duminica asupra clasamentului competitiei din Suceava.

Asteptam hotararea Departamentul de Competitii din cadrul FRF. Nu este treaba AJF Suceava, nu suntem implicati. Nu noi administram siteul. Daca cei de la Federatie spun ca se acorda patru puncte la victorie, atunci patru raman. Parerea mea este ca trebuia pastrat sistemul de punctaj adus la cunostiinta echipelor inainte de startul sezonului. Altfel se creeaza degringolada in campionate. Sa se joace pe teren”, a precizat presedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.

Rezultatele penultimei etape:
Zimbrul Siret – FC Pojorata 1-1
Avantul Volovat – Somuz Falticeni 1-0
Foresta Malini – Vointa Stroiesti 2-6
Sporting II Arbore – Bradul Putna 3-5
Minerul Iacobeni – Moldova Draguseni 3-2
Unirea Boroaia – Viitorul Liteni 8-1
Bucovina II Fratautii Noi – Rapid II Mihoveni 1-5
Florconstruct Patrauti – CS Gura Humorului 0-3

In ultima etapa, Vointa Stroiesti va primi duminica vizita celor de la Sporting II, in vreme ce Somuz Falticeni va primi replica vecinilor de la Foresta Malini.

Clasament:
1.    Vointa Stroiesti    29    25    0    4    147-35    100
2.    Somuz Falticeni    29    24    3    2    138-19    99
3.    FC Pojorata    29    23    2    4    119-23    94
4.    Bradul Putna    29    20    1    8    131-50    81
5.    CS Gura Humorului    29    17    2    10    104-36    70
6.    Avantul Volovat    29    15    4    10    86-55    64
7.    Zimbrul Siret    29    15    3    11    69-39    63
8.    Unirea Boroaia    29    15    2    12    70-55    62
9.    Rapid II Mihoveni    29    12    3    14    73-88    51
10.    Sporting II Arbore    29    10    2    17    59-87    42
11.    Bucovina II Fratautii Noi    29    9    0    20    44-119    36
12.    Foresta Malini    29    8    3    18    53-123    35
13.    Viitorul Liteni    29    7    0    22    58-173    28
14.    Moldova Draguseni    29    6    3    20    50-92    27
15.    Florconstruct Patrauti    29    6    0    23    38-116    24
16.    Minerul Iacobeni    29    6    0    23    26-155    24
*clasamentul calculat dupa sistemul cu 4 puncte la victorie.

Clasament:
1.    Somuz Falticeni    29    24    3    2    138-19    75
2.    Vointa Stroiesti    29    25    0    4    147-35    75
3.    FC Pojorata    29    23    2    4    119-23    71
4.    Bradul Putna    29    20    1    8    131-50    61
5.    CS Gura Humorului    29    17    2    10    104-36    53
6.    Avantul Volovat    29    15    4    10    86-55    49
7.    Zimbrul Siret    29    15    3    11    69-39    48
8.    Unirea Boroaia    29    15    2    12    70-55    47
9.    Rapid II Mihoveni    29    12    3    14    73-88    39
10.    Sporting II Arbore    29    10    2    17    59-87    32
11.    Bucovina II Fratautii Noi    29    9    0    20    44-119    27
12.    Foresta Malini    29    8    3    18    53-123    27
13.    Moldova Draguseni    29    6    3    20    50-92    21
14.    Viitorul Liteni    29    7    0    22    58-173    21
15.    Florconstruct Patrauti    29    6    0    23    38-116    18
16.    Minerul Iacobeni    29    6    0    23    26-155    18
*clasamentul calaculat dupa sistemul cu 3 puncte la victorie.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

9 Comentarii

  1. nu ar trebui sa ne surprinda…traim in Romania…astfel de magarii se fac in Liga 1…ce asteptari sa mai avem in Liga lui Daicu!?…nu se gandesc la munca depusa de acei oameni..si mai ales de baietii de la club..Vrei sa schimbi regulamentu ..?…schimba’l frate din urmatorul sezon…nu lua peste picior 29 de etape …in care s-a muncit din greu si cu inima…Rusine conducatorilor…de asta nu o sa ajungel la un nivel mai mare…de asta inca jucam un footbal mediocru…de asta nu putem evolua…Felicitari Stroiesti pentru ca a’ti jucat fiecare meci din greu…nu a;ti mers nicaieri cu bani.. …asa se castiga un campionat..Respect si multa bafta!…Iar pentru conducere…Puneti’va in locul lor…iar la final niste cretini ca Voi …sa dea totul peste cap…Cum v;ati simit?!..PEACE!

  2. nu mai vorbiti de falticeni aiurea ratatilor. ca nici ei nu stiau nimic in legatura cu punctele.. aveti tupeu sa vbiti? v`am batut de 2 ori .acasa deplasare si voi spuneti ca meritati sa mergeti mai departe? in locu vostru nu as mai vbi! pacat de cativa jucatori de acolo! 😉

  3. Daicu e cancerul fotbalului sucevean. La LIGA a Va promovează numai cine vrea el. în seria a II a au fost numai arbitraje la comandă să dea jos Adâncata de pe primul loc. Din iarnă se știa că echipa care trebuie să promoveze e Frătăuții Vechi. Ce să-i faci dacă primarul de la Adâncata nu a vrut să cotizeze la Daicu. Rușine să le fie celor de la AJF că își bat joc de munca unor copii. Ar trebui și reprezentanții cluburilor să se trezească și la alegeri să nu mai voteze ca și chiorii -Daicu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *