Manolache, împrumutat de FCSB în Liga a 2-a

Fundașul sucevean Matei Manolache va evolua în a doua parte a sezonului la Gloria Bistrița. FCSB a decis împrumutul jucătorului de 19 ani la echipa din eșalonul secund pentru a-i oferi mai multe minute la nivel de seniori.

Manolache a fost un jucător de bază în echipa de tineret a bucureștenilor, alături de care a participat în toamnă în UEFA Youth League, unde a reușit și o pasă de gol. Prestațiile sale constante au atras atenția staff-ului tehnic de la echipa de seniori, fundașul stânga bifând trei prezențe oficiale pentru prima echipă a FCSB-ului, în Cupa României și în play-off-ul Superligii.

Format la grupele de copii și juniori ale cluburilor Luceafărul Bucovina și LPS Suceava sub îndrumarea lui Andrei Ițco, Matei Manolache a fost desemnat „Jucătorul sezonului” în Liga de Tineret în ediția 2024-2025.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *