Marin Barbu a indemnat suporterii suceveni sa nu aiba asteptari prea mari in privinta rezultatelor pe care le va inregistra Rapid in noua editie de campionat, in conditiile in care gruparea de pe Areni se confrunta cu mari lipsuri financiare.
“Toata lumea vrea lapte de la o vaca careia ii dai sa manance ciulini. Eu am avut cea mai buna vointa in a ajuta acest club si am dus o munca titanica de lamurire a jucatorilor sa se pregateasca la modul cat mai serios posibil. Jucatorii au insa si ei o limita. Pe astia tineri ii mai pacalesti, dar sunt unii care au familii de intretinut. In momentul in care intri pe teren, publicul nu stie ce probleme are X sau Y din echipa”, a spus Marin Barbu intr-o conferinta de presa.
“Magiun” considera ca echipa Rapid este parasita in acest moment de toata lumea, cu referire directa la autoritatile locale. “Nu vreau sa supar pe nimeni, dar consider ca echipa asta este parasita de toata lumea. Intr-o jumatate de tara mai sunt 12 echipe de Liga a II-a si in cealalta jumatate alte 12. Acum campionatul este infinit mai greu decat in sezonul trecut. Vor fi lupte la baioneta pentru a prinde play-off-ul, iar in cealalta parte, la retrogradare, se poate intampla orice, poate sa cada oricare echipa din ultimele sase. Daca Rapid nu va rezista, odata cu reducerea treptata a numarului de echipe si trecerea la o singura serie, va fi foarte greu ca Suceava sa mai aiba prea curand fotbal de Liga a II-a. Voi, presa, o sa scrieti despre oina, badminton, tir cu arcul si asa mai departe”, considera Marin Barbu.
Rapid Suceava debuteaza in campionat sambata, pe terenul echipei Unirea Slobozia.
